vineri, martie 29, 2024
Saligny, podul şi revolverul – o poveste uitată

26 septembrie 1895. După mai bine de cinci ani de muncă asiduuă, Podul “Carol I” a fost terminat. Este cel mai mare din Europa, din punct de vedere al deschiderii centrale, de 190 de metri iar întregul complex feroviar are o lungime de 4.087 de metri. Este al treilea pod metalic din lume şi construcţia sa a costat Regatul României uriaşa sumă de 35 de milioane de lei de aur. Monarhul, familia sa, membrii Guvernului şi mii de alţi oameni sunt prezenţi la inaugurare. Se ţin slujbe religioase, cuvântări, parade militare, ceremonii obişnuite. Creatorul Anghel Saligny participă la toate evenimentele, primind felicitările asistenţei. Vine şi momentul testului de rezistenţă… O garnitură de 15 locomotive grele este trimisă pentru a traversa podul, de la Feteşti la Cernavodă. Toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură. În joc nu sunt doar banii, ci onoarea unei întregi naţiuni. Toţi privesc “monstrul de fier” cum intră pe şinele suspendate la peste 30 de metri înălţime faţă de nivelul Dunării… Lipseşte însă chiar Saligny… Este jos, chiar sub pod, într-o şalupă ancorată, împreună cu doi asistenţi. Un obicei straniu, al constructorilor de poduri, care garantează astfel, chiar cu propria viaţă, lucrarea făcută. Dacă s-ar prăbuşi, uriaşul de metal şi-ar lua cu el, în adâncuri, Demirugul. Podul însă rezistă fără probleme, lumea aplaudă iar Saligny revine în mulţime, cu reputaţia nepătată. Priveşte acum trenul regal, ce-l poartă pe pod pe regele Carol I cu o viteză de 80 de kiolometri pe oră. Este un succes extraordinar, o realizare inginerească ce va rămâne în istorie. Ani mulţi mai târziu, pe patul de moarte, bătrânul Anghel Saligny îşi cheamă fiul şi îl pune să deschidă un sertar, altădată mereu închis, şi a cărui cheie a purtat-o la gâtul său, decenii de-a rândul. Fiul îşi ascultă părintele şi găseşte un revolver, pe a cărui ţeavă se afla încă un singur glonţ. Dacă podul s-ar fi prăbuşit şi în mod miraculos, Saligny nu s-ar fi scufundat sub dărâmăturile sale, atunci sinuciderea ar fi fost cealaltă soluţie. Nu a fost nevoie de acest sacrificiu, nimic nu a fost greşit… Podul, care poartă acum numele constructorului său, este în continuare o construcţie extrem de solidă şi la fel de impresionantă ca acum mai binde un secol…

Bibliografie– informaţii puse la dispoziţie de Andrei Berinde

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate