La începutul secolului XX, în multe dintre localitățile Dobrogei circula, în diverse variante și sub diverse forme (baladă, basm sau colind) povestea „Sora Soarelui”, cea a unei frumoase și viteze prințese, ce își avea un palat mare și puternic pe malul Mării noastre. I se dusese fetei faima fetei în toată „țara”, căci: „De zici Dobrogea/Zici pe dată și Marea/Căci de Dunăre e-ncinsă/Și de Mare e cuprinsă”. Cetatea frumoasei fete, rămasă să stăpânească după moartea părinților săi, era una foarte bogată, iar averile de aici atrăgeau tot felul de străini dornici de înavuțire: „era o cetate minunată/Ținută de Mândra Fată/ În ispita turcilor/Și-n pofida frâncilor (n.r. A se interpreta mai degrabă genovezi și venețieni prezenți în Evul Mediu în Dobrogea).” Unii doreau să distrugă orașul Fetei și să facă doar prăpăd și jaf, dar alții visau să o ia de nevastă pe frumoasa Soră a Soarelui. Printre aceștia din urmă se număra și românul Gheorghe, cel care auzind de frumusețea Surorii Soarelui, pleacă de pe pământul său natal și vine în Dobrogea „pe-un cal vânăt bidiviu”, însoțit de un “stol de mari boieri”. Când Gheorghe ajunge la cetatea Frumoasei Fete (în unele variante aceasta apare sub formele Elena și Leana), palatul acesteia tocmai era atacat de turci de pe uscat, iar de „frânci” de pe mare, dar nici unii dintre aceștia nu reușesc să dărâme semețele ziduri. Aflând de venirea viteazului Gheorghe, Sora Soarelui îi trimite acestuia solie și îi propune căsătoria: „Nu strica Gheorghe cetatea/Că la vremi de neputință/Ne va fi de trebuință/Vino-n poartă boerește/Și descalecă domnește/Să fii domn cetății mele/Și eu doamnă dumitele”. Gheorghe bineînțeles că acceptă și în fruntea oștirii sale reușește să îi pună pe fugă atât pe turci, cât și pe „frânci”. Așadar avem parte de o uniune a doi români creștini, care aleg ca împreună să apere Dobrogea împotriva străinilor ce doreau bogățiile acestor meleaguri. În toate variantele mitului, Viteazul și Sora Soarelui se căsătoresc și rămân să stăpânească împreună, trăind fericiți până la adânci bătrâneți, în Cetatea lor de la Malul Mării…Ne aflăm în fața unei povești frumoase, în care nu trebuie căutat neapărat adevărul istoric. Un sâmbure de adevăr există însă în orice legendă…
Sursă bibliografie (adaptare) – Analele Dobrogei 1930-1931, serie veche; G Dem Teodorescu – Poezii populare, București, 1885
sursă foto – freehdw.eu – black sea sunset
[codepeople-post-map]
