La doi kilometri depărtare de oraşul modern Isaccea (judeţul Tulcea) se găsesc ruinele unei cetăţi extraordinare, cu un trecut glorios şi cu poveşti pe măsură. Are un nume cu rezonanţă stranie, Noviodunum, să recunoaştem, un termen neobişnuit pentru Dobrogea noastră, presărată cu cetăţi cu nume greceşti sau romane. Originea sa se pierde în negura timpului, dar bătrânele pietre au rezistat timp de aproape două milenii, sub stăpâniri diverse (grecească, romană, bizantină sau turcă). Dar de ce a fost mereu o cetate dorită de marile puteri ale lumii?
Răspunsul este simplu: pentru că Noviodunum se afla situată chiar lângă ultimul mare vad al fluviului Dunărea, înainte de vărsarea acestuia în Marea Neagră. Marele Herodot povesteşte că, în anul 514 î.H, pe aici a trecut (pe un pod de vase), însuşi regele Persiei, Darius cel Mare, în timpul expediţiei sale contra sciţilor (istoricul spune că acesta avea cu el o armată de invazie de 600.000 de oameni!). Să revenim însă la misterul numelui cetăţii!
Construirea efectivă a oraşului antic Noviodunum este legată însă de migraţia celtică din al treilea secol de dinainte de Hristos (se pare că au ajuns pe teritoriul actualei Românii în jurul anului 300, după moartea regelui Dromichetes). Tribul britolagilor (britolagai în greacă şi britogalli în latină) a invadat zone importante din actualele Ucraina şi Moldova şi a pus stăpânire şi pe unele regiuni din Nordul Dobrogei. Dacă pe malul ucrainean au ctitorit cetatea Aliobrix, ei au decis să construiască o cetate la fel de importantă şi pe cealaltă parte a vadului de trecere, în a noastră Scytie Minor iar aceasta a fost Noviodunum.
În Dobrogea se ştie de doar două cetăţi ctitorite de celţi, Arubium (Măcin) şi Noviodunum. Însăşi toponimia acestei cetăţi de la Isaccea ne indică originea sa celtă. Se traduce sub forma de “Noua Fortăreaţă”, pentru că „Nowyo” este termenul pentru nou, iar „dunum” vine de la cuvântul „dun” – „fortăreaţă”, transformat apoi de englezi în “town” – oraş. În Europa există şase situri arheologice identificate, care poartă denumirea Noviodunum: patru sunt pe teritoriul Franţei, unul în Elveţia, iar ultimul, este cel din România. Conform cercetărilor întreprinse în ultimul secol, stăpânirea celtică în diverse zone din Dacia şi Scytia Minor a durat în jur de două secole. Din ce în ce mai slabi din punctul de vedere al forţei lor militare, celţii şi aliaţii lor bastarni au părăsit spaţiul carpato-danubiano pontic, sub presiunea dacilor lui Burebista şi mai apoi, de teama armatelor romane. Migraţia lor efemeră a lăsat însă o comoară, păzită apoi cu străşnicie de Mari Imperii ale lumii. Şi vremea acestora a trecut, dar Noviodunum-ul veghează încă marele vad de trecere al Dunării şi este gata oricând să ne spună poveştile existenţei sale milenare.
surse foto .incemtl.ro, infopensiuni.ro
[codepeople-post-map]
