Spune legenda că în vremuri vechi, pe când destinul muritorilor era încă hotărât de către zei, pe malul stâng al Bătrânului Pont Euxin exista un sat de pescari. Un sat al cărui nume nu şi-l mai aminteşte nimeni… Aici s-a născut, într-o zi, un băiat frumos şi puternic, căruia părinţii săi, oameni simpli şi harnici i-au spus Panait. La trei zile de la naşterea feciorului, la poarta casei sale au venit Trei Ursitoare. Una dintre acestea i-a hărăzit să aibă frumosul glas al lui Orfeu iar o alta, frumuseţea lui Adonis. Cea de a treia i-a oferit un dar ciudat, pe care nimeni nu l-a înţeles atunci: să aibă puterea de a uni pământul cu apa… Anii au trecut iar Panait a devenit un tânăr de ispravă şi cel mai de seamă pescar din satul natal. Prietenii îi spuneau Pan, prescurtarea de la Panait dar noul nume I se potrivea tare bine şi pentru că tânărul era la fel de priceput în ale cântatului precum zeul ce a dăruit omenirii instrumentul numit nai… Pan al nostru cânta însă doar din gură iar povestea spune că avea un glas aşa de frumos, încât orice făptură a pământului era vrăjită la auzul cântecelor sale. Băiatului îi plăcea să iasă adesea singur la pescuit, pe valurile molcome ale Mării Negre şi în timp ce aştepta ca plasele să i se umple de peşte, cânta ce învăţase la vatra focului. Într-o zi, cântecul său fu auzit de Galia, una dintre frumoasele nimfe ale Pontului, fiică a Marelui Poseidon, sau Neptun, cum i-au spus apoi romanii… Galia se îndrăgosti pe dată de muritor şi într-o zi i se arătă iar băiatul o îndrăgi la rândul său… Dragostea lor se năştea şi trăia pe valuri de mare, căci seara, Panait se întorcea în satul său şi o lăsa pe Galia să meargă înapoi în palatul ei din adâncuri… Era o iubire tristă, căci nimfa avea deasupra sa un blestem… Părintele ei, Poseidon, supărat că muritorii nu îl mai cinsteau ca odată, pusese peste fiicele lui văluri fermecate ale nemuririi, iar acestea le împiedicau pe tinerele zeiţe să meargă pe ţărmurile oamenilor. Într-o zi, peste satul lui Panait se abătu o molimă îngrozitoare iar băiatul se îmbolnăvi şi el… Zile întregi, aşteptă Galia să îi vină iubitul înapoi pe undele mării, şi era disperată zeiţa căci de la el nu avea nicio veste… Într-o zi, fata se hotărî şi păşi pe ţărm, aruncându-şi în valuri vălul tatălui său. Renunţă într-o clipă la nemurire, doar ca să afle ce i se întâmplase dragului ei… Îl găsi bolnav într-un bordei dar îl îngriji cu dragoste zile şi luni, până când el se întremă…Galia nu s-a mai întors niciodată în apele unde crescuse… a rămas simplă muritoare, s-a însoţit cu Panait şi au făcut împreună numeroşi copii. Atunci se împlini şi al treilea dar al ursitoarelor, pentru că prin unirea lor, cei doi uniseră pământul cu apa… Satul lor a rămas tuturor cunoscut ca fiind al lui Pan şi al Galiei… Cu timpul, i s-a spus Pangalia… iar astăzi îl ştim ca oraşul Mangalia…

 Bibliografie – “Dobrogea, sâmbure de legendă” – Gherghina Barbu, Dumitru Ciurea, Elena Juga

sursa foto – alternativaonline.ro / corabie la chei, Mangalia

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate