Lângă Băneasa există un mic ghiol cu o poveste minunată, veche de pe vremea când oamenii mai credeau încă în vrăji şi miracole. Se spune că odată, în acele vremuri vechi, pe malul lacului era o moară frumoasă, la care veneau să îşi macine grânele români din toate colţurile Dobrogei şi chiar din aceia ce locuiau peste Dunăre, în câmpia Ialomiţei. Vestita moară era stăpânită de un valah harnic, rămas văduv de tânăr, dar care avea 12 fete frumoase, cum nimeni nu mai văzuse vreodată. Le ţinea departe de ochii lumii, deşi mulţi tineri auziseră de ele şi vroiau să le ia de soaţe. Oamenii din satele învecinate îşi şopteau însă între ei că ceva era necurat cu fetele morarului. Spuneau despre ele că ar fi vrăjitoare şi că ele făceau ca iezerul morii să nu se sece niciodată (nici la seceta cea mai mare) şi să meargă tot timpul anului, aducând astfel bogăţie. Într-o zi, cele 12 fiice ale Morarului se scăldau în apele limpezi ale lacului, când deodată se porni o furtună straşnică, coborâtă din cerul întunecat. Uriaşi nori de praf se lăsară asupra apei, învăluindu-le cu totul pe cele 12 Zâne. Când întunericul se risipi, lacul se întoarse la strălucirea de dinainte, dar fetele Morarului dispăruseră fără urmă. Nimeni nu ştia să zică ce se întâmplase cu ele, poate vreun Duh necurat se pogorâse pe pământ şi le furase. Morarul le căută zile în şir, dădu sfoară în ţară, oferind averi pentru oricine ar fi ştiut să îi spună ceva despre fetele sale, dar nimic nu se întâmplă: parcă dispăruseră de pe faţa pământului. Tatăl îndurerat îşi luă câmpii şi plecă în lumea largă, lăsând moara sa să se facă ruine. Sătenii, înspăimântaţi de ceea ce se întâmplase, începură să ocolească locul. Oamenii însă povesteau că adesea, pe lac, puteai vedea fie 12 nuferi albi, fie 12 lebede cu totul albe şi spuneau că acelea sunt fetele Morarului, care se preschimbă, ba în flori, ba în păsări. Mai umblă vorba prin zonă că nu e bine să te duci noaptea la Lac, căci atunci apar Frumoasele, aşa cum erau ele odată, şi te îmbie să intri în apă alături de ele, pentru a te scălda. Altădată, ele apar lângă pădure şi ademenesc tineri, ducându-i pe poteci ascunse şi fără întoarcere, rătăcindu-i până aceştias îşi pierd, şi minţile, şi sufletul, şi viaţa…
Sursă bibliografie (adaptare) – Ovidiu Dunăreanu – “Cu bucuria în suflet – Păcuiul lui Soare şi alte povestiri din Dobrogea”
Sursă foto – Nuferi albi, mistraltours.ro
[codepeople-post-map]
