miercuri, septembrie 22, 2021
Insula lui Ovidiu, poetul latin, Dumnezeu şi Sfântul Petru

Despre viaţa la Tomis a marelui poet latin Publius Ovidius Naso şi despre misterul mormântului său s-a scris masiv în ultimul secol, niciuna dintre lucrările publicate de diverşi autori nereuşind însă să dezlege enigmele din jurul acestei personalităţi. Una dintre tainele cele mai captivante, legate de poetul roman exilat la Tomis este cea a Insulei care îi poartă numele, acel petic de pământ care veghează de milenii în mijlocul lacului Siutghiol. De ce se numeşte aşa, ce anume ar fi putut căuta marele Ovidiu în afara cetăţii tomitane într-o vreme în care Scytia Minor era o provincie plină de primejdii, toate acestea au fost întrebări care m-au frământat ani de-a rândul. Fortuna a făcut ca în urmă cu câteva săptămâni să deschid volumul III al revistei Pontica, editată în anul 1970, acolo unde era publicat un material extrem de interesant. Citând ca sursă cartea Legende dobrogene (Titus Cergău – Emanoil Papazissu), autorul din Pontica readucea în actualitate o legendă extrem de frumoasă, al cărui personaj principal era poetul Ovidiu. Potrivit mitului, Dumnezeu şi Sfântul Petru au coborât pe pământul geţilor, pentru a vedea starea lucrurilor. Au ajuns într-un sat plin de oameni răi, care nu au vrut însă să îi găzduiască. Singura persoană care i-a primit în casă a fost o bătrână, care nu locuia singură, ci cu un străin pe nume Ovidiu, care potrivit basmului “venise tocmai de la Rîm…. şi avea un suflet darnic şi o minte tare isteaţă”. Bătrâna nu a avut însă ce să le pună pe masă celor doi oaspeţi, pentru că singura sa avere era o vacă stearpă. Dumnezeu a făcut însă o minune, iar vaca a început pe dată să dea lapte, destul să umple toate vasele din locuinţă. Cu toţii au băut din lapte şi au mers la culcare, iar a doua zi dimineaţă Dumnezeu şi Sfântul Petru au plecat din nou la drum. Când bătrîna a ieşit şi ea din casă a văzut că se mai înfăptuise un lucru fără seamăn. Satul de oameni răi dispăruse cu totul sub apele unui lac răsărit de nicăieri, iar gospodăria bătrânei se găsea acum pe o insulă. Femeia l-a chemat pe dată pe Ovidiu să vină să vadă şi el minunea iar acesta a împietrit de uimire, devenind o statuie. Oamenii din Constanţa au luat această statuie şi au adus-o în centrul oraşului lor, unde poate fi admirată şi astăzi. Insula bătrânei a continuat să existe şi ea, fiind numită însă după numele “străinului de la Rîm”. Legenda prezintă elemente stranii (împietrirea de uimire a lui Ovidiu este nedreaptă), combinând varianta mitului potopului biblic, cu povestea reală a poetului exilat şi cu statuia acestuia, realizată de sculptorul italian Ettore Ferari la sfârşitul secolului XIX. Este clar însă faptul că acest basm a pornit de la legende mai vechi, de la o tradiţie care explică naşterea insulei de pe Siutghiol, legând creaţia acesteia de povestea romanului relegat.

[codepeople-post-map]

 

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate