Basmele marelui scriitor danez ne-au încântat tuturor copilăria. “Hainele cele noi ale împăratului”, „Mica Sirenă”, “Fetița cu chibrituri” sau „Crăiasa Zăpezilor” sunt doar câteva dintre poveştile pe care, de mai bine de un secol, le-au citit cu mare plăcere, generaţii întregi de copii. Hans Christian Andersen a fost însă şi un călător împătimit iar de-a lungul vieţii sale a publicat şi câteva jurnale de călătorie. Drumurile l-au adus în anul 1844 şi la Constanţa şi prin Vestul Mării Negre, după ce plecase de la Istanbul şi se îndrepta spre ţara natală.
Descrierile dobrogene se regăsesc în cartea “Bazarul unui poet – Memorii de călătorie în Grecia, Orient și Țările Dunărene” (Ed. Univers 2000). Andersen a coborât de pe corabia care îl aducea de la bătrânul Constantinopole şi a avut timp să viziteze vechiul Tomis, pe atunci o aşezare nu tocmai prosperă, dar care , din unele puncte de vedere, l-a impresionat pe scriitor: “Kiustendje este aşezată pe un mal povârnit, cu stânci calcaroase, încrustate cu scoici. Niciun copac, niciun tufiş, doar case cu acoperiş de stuf rezemat în pământ şi înconjurate de o împrejmuire de piatră. Un steag flutură, un grup de femei privesc de după văluri sosirea vasului iar tătarii se pornesc strigând întru întâmpinarea pasagerilor… Case sărăcuţe formau strada principală. Ici-colo zăceau coloane de marmură şi de piatră cenuşie, care după înfăţişare, aparţin unor epoci vechi”.
S-a spus în trecut că Andersen ar fi ajuns pe Stradela Vânturilor, celebrul drum îngust (de numai doi metri) al Constanței ce coboară din Mircea până în Marc Aureliu și care este cuprins de străzile Karatzali și Callatis. S-a mai zis că atmosfera de pe stradelă ar fi descris-o chiar într-una din operele sale. Oricât de mult ne-ar plăcea să credem acest lucru, din păcate, Stradela Vânturilor nu exista la 1844, ea fiind cel mai probabil creată pe la 1912, când începe deja să apară pe hărțile administrației, odată cu sistematizarea zonei. Rămâne însă o legendă urbană interesantă, la care noi, constănțenii ținem mult.
Andersen vorbeşte despre împrejurimi Constanței, dar şi despre locuitorii valahi ai zonei: “Rămăşiţele considerabile ale Valului lui Traian porneau de la marginea oraşului în jurul căreia se întinde o stepă imensă, o câmpie verde şi fără sfârşit….Ciobanul român este îmbrăcat în portul dacilor de pe Columna lui Traian şi toţi poartă la brâu topoare grele… turmele lor se înfăţişează ca o tabără mare de război”. Aceasta este pentru Andersen Constanţa anului 1844, cu 33 de ani înainte ca Dobrogea să fie alipită României. Din păcate, marele scriitor danez nu a mai revenit niciodată pe meleaguri dobrogene şi a trecut în lumea celor drepţi în anul 1875, la vârsta de 70 de ani. Dacă Timpul l-ar fi adus mai târziu pe malul Pontului sau dacă ar fi stat să asculte cu mai mare atenţie istoriile tărâmului nostru, cine ştie ce poveşti minunate ne-ar mai fi putut oferi…
Sursă bibliografie – Anna Maria Dina, Pontica XVIII, Călători străini în Dobrogea
Sursă foto – famousauthors.org
[codepeople-post-map]
