Pe lacul Taşaul există o mică insulă numită “La Ostrov”, un mic petic de pământ udat de ape şi încărcat de istorie şi mituri. Unii dintre bătrânii locului îi mai spun însă şi acum Insula Fără Nume şi povestesc că aici s-ar afla încă o mare comoară, îngropată în vremuri de demult. Legenda spune că pe aceste locuri, acum sute de ani, trăiau nişte călugări ce îşi zidiseră o casă de piatră chiar în mijlocul ostrovului. Se prefăceau că duc o viaţă dreaptă, de post şi de rugăciuni, dar de fapt nu erau altceva decât nişte tâlhari la drumul mare, ce se îmbrăcau în haine preoţeşti, doar pentru a se feri mai bine de lege. Adesea, aşa-zişii sihaştrii treceau lacul cu barca, mergeau la câte o răspântie şi jefuiau călătorii, pentru ca apoi să se întoarcă pe ostrovul lor, cu tot cu pradă.
Le-a mers bine planul până într-o zi când unul dintre ei, mai grăbit şi mai fără minte a cugetat că poate să facă nelegiuri şi de unul singur. A cutezat să oprească în drum chiar un olăcar hârşit prin războaiele cu Ţarul. Soldatul l-a prins uşor pe bandit iar acesta, pus la cazne, a povestit la ce fapte se dedau el şi tovarăşii săi cu anteriu. Într-o zi au sosit oamenii legii pe Insula Fără Nume dar nu au mai găsit niciun picior de nelegiuit. Au plecat toţi care încotro, nu înainte însă de a jura că nu vor dezgropa comoara decât când se vor regăsi toţi împreună. Niciunul nu a mai ajuns însă vreodată pe Lacul Taşaul iar prada adunată atâta amar de ani a rămas acolo îngropată. Mulţi au încercat să îi dea de urmă şi au răscolit pământul însă fără să dea de urma lăzii cu bani de aur.
O altă variantă a poveştii despre comoară ne spune că lada de aur ar fi fost de fapt îngropată de 3 tâlhari ce jefuiseră poşta turcească ce venea de la Babadag şi care mergea la Istanbul. Hoţii duseseră prada pe Insula Fără Nume şi o puseseră într-un mormânt turcesc. Nici aceşti bandiţi nu s-au mai întorsd vreodată iar banii de aur au rămas în pământ, până în zilele noastre…
Bibliografie – Analele Dobrogei 1935, “De la bătrânii dobrogeni”, culegeri de Titus Cergău
sursă foto – cimec.ro; La Ostrov – Insula fără nume
[codepeople-post-map]