Fostă colonie grecească sub denumirea de Axiopolis, Cernavoda este leagănul unor mituri extrem de interesante. Despre acest Negru Vodă se spune (fără să existe însă dovezi istorice certe) că ar fi fost de fapt întemeietorul Țării Românești. Potrivit poveștii, orașul dobrogean medieval ar fi fost ctitorit de acest domnitor misterios, căruia urbea i-a luat apoi numele.
Tradiția orală românească spune că Negru Vodă ar fi fost un voievod din Făgăraș, care a trecut munții în Sud, în jurul anului 1290, întemeind Țara Românească, cu două decenii înaintea lui Basarab I, cel acceptat de istoria oficială ca fiind descălecătorul țării. Se mai spune că Negru Vodă a fost cel care a pus capitala la Curtea de Argeș și că tot din ordinul lui a fost construită celebra mânăstire ce ne-a dat frumoasa legendă a Meșterului Manole și a Anei sale. Negru Vodă ar fi ocupat teritorii și în Vest, în Oltenia, dar și în Est, pe malul Dunării, cum ar putea fi cazul urbei Cernavodă.
Dincolo de legendă, se spune totuși că originea plauzibilă a numelui orașului dobrogean este cea legată de toponimul slavon „cerna voda”, tradus ca „apa neagră”. În sprijinul acestei variante vine și faptul că numele antic grecesc Axiopolis derivă din tracicul Axiopa (ksei – upa), care se traduce, cum altfel, decât… apa neagră Din aceste motive, este logic să concluzionăm că numele corect al așezării este Cernavoda și nu Cernavodă, acest al doilea termen apărând din greșeală în timpul epocii comuniste.
[codepeople-post-map]
Foto – cernavoda.wordpress.com