Timp de mai bine de patru secole şi jumătate, bătrânele meleaguri dintre Dunăre şi Mare s-au aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman. Din când în când, Dobrogea devenea câmp de bătălie pentru oştirile stăpânitorilor şi pentru armatele altor neamuri şi seminţii. Vorbim despre fraţii valahi din Ţara Românească şi Moldova, (ce încearcau uneori eliberarea bătrânei Sciţii Minor de sub “jugul” turcesc,) dar şi despre ruşii ce doreau să îşi extindă dominaţia asupra bogatei noastre regiuni. În vremuri tulburi de război, otomanii deplasau în Dobrogea oşti numeroase, adunate de prin toate colţurile imperiului. Hrana, armamentul şi echipamentele pentru întreţinerea trupelor erau transportate cu ajutorul animalelor de tracţiune, cai, vite şi nu în ultimul rând, cămile… Astfel au ajuns pe meleagurile noastre aceste “corăbii ale deşertului”, mutate din Sahara în “stepa” Dobrogei centrale. Numărul cămilelor aduse în Dobrogea a devenit mare cu precădere în timpul războaielor ruso-turce din timpul secolului XIX. Un episod interesant ne este relatat de Hector de Bearn, membrul unei misiuni franceze în Dobrogea anului 1828. Acesta povesteşte cum otomanii trec la un moment dat Dunărea pe un pod de vase, lung de peste 300 de stânjeni. Cămilele folosite la transport, neobişnuite cu apele curgătoare se sperie şi refuză să meargă pe pod. Ele se agită atât de mult încât sperie şi caii ofiţerilor, cabalinele nefiind obişnuite cu aceste animale exotice. Totul se transformă într-un incident de proporţii, care pune în pericol întreaga operţiune militară. Acest episod este doar unul care confirmă prezenţa cămilelor în Dobrogea. Se ştie acum foarte bine că în perioada sec.XIX şi începutul sec.XX acestea sunt folosite des, cu precădere în judeţul Tulcea. În aşezările importante din punct de vedere comercial şi militar (Babadag, Tulcea, Isaccea) existau cu siguranţă “ferme” pentru cămilele folosite la transport. În 2008, în zona Agighiol, arheologii tulceni de la ICEM au descoperit un număr mare de resturi de cămile, care au trăit chiar mai înainte de războaiele ruso-turce, studiul antropologic datând oasele animalelor undeva în secolele XVII – XVIII. Cămilele de la Agighiol erau exemplare mature, folosite probabil la diverse munci grele. În a doua jumătate a sec.XIX, înainte de Războiul de Independenţă exista se pare şi în sudul provinciei, pe lângă Mangalia, o astfel de crescătorie de cămile. Cu siguranţă au existat multe astfel de crescătorii în întreaga provincie. Încheiem povestea cu un aspect inedit: otomanii au folosit mult în Dobrogea cămile, dar nu ei au fost primii care le-au adus aici. Arheologii au descoperit că aceste animale au fost folosite şi în perioada stăpânii bizantine (sec. IX – XIII), rămăşiţe ale lor fiind găsite la Garvăn – Dinogeţia şi Noviodunum – Isaccea…
Bibliografie – Adrian Bălăşescu, Iulian Vizauer, Antoine Zazzo, Cristi Micu – “Notă asupra descoperirii unor resturi de cămile în Dobrogea – Agighiol” – Revista Peuce, Tulcea; Analele Dobrogei 1920-1938 – Ion Conea (Episodul De Bearn)
Foto – “Camels in Dobrudja” (după Arhire 2010), foto preluată din revista Peuce
[codepeople-post-map]
