Mulţi localnici din Seimeni ştiu din bătrâni legenda legată de întemeierea satului lor. Povestea spune că în urmă cu aproape jumătate de secol, în acele locuri exista o cetate în care locuia o stăpână frumoasă şi vitează, văduva unui voievod care murise de tânăr în luptele cu turcii. “Domneasa” era foarte pricepută în arta războiului, mereu reuşind în fruntea oştenilor săi să îi alunge pe cei care vroiau să îi cotropească pământurile. În vremea sa, la jumătatea secolului XVII, Ţara Românească era condusă de voievodul Constantin Şerban zis Cârnul (1654-1656, 1660). La un moment dat, acesta s-a confruntat cu o rebeliune a soldaţilor seimeni, un grup numeros al acestora alegând să dezerteze şi să se refugieze în Est, peste Dunăre. Seimenii, oşteni aprigi şi încercaţi, au ajuns pe pământurile “Domnesei” şi i-au luat acesteia prin forţă, proprietăţile. Văduva cea frumoasă a murit în lupta cu străinii iar aceştia s-au stabilit în zonă, întemeind o aşezare care avea să le ia numele. Amintirea frumoasei vădane nu a dispărut însă, iar lacul din apropierea aşezării poartă acum numele său, Domneasca.
[codepeople-post-map]