Într-o zi de 30 octombrie (anul 1858), în Vrancea, se năștea Duiliu Zamfirescu, un nume de seamă în literatura română și vicepreședinte al Academiei Române. Cu opere variate ce îmbină poezia, proza și dramaturgia, D. Zamfirescu a lăsat o amprentă profundă asupra culturii românești.
Recunoscut ca creator al romanului-cronică, a abordat teme esențiale pentru societatea românească de la sfârșitul secolului XIX. Lucrări precum trilogia „Viața la țară” (1894), „Tănase Scatiu” (1895) și „În război” (1898) reflectă aspirațiile și tumultul istoric al vremii, surprinzând dezintegrarea aristocrației și criticând tipul emergent de om de afaceri.

Originile
Născut în localitatea Plăginești (astăzi Dumbrăveni), județul Vrancea, D. Zamfirescu a fost primul dintre cei șapte copii ai arendașului Lascăr Zamfirescu și ai Sultanei Mincu. A urmat școala primară și gimnaziul în Focșani, continuându-și studiile la Liceul „Matei Basarab” din București. A obținut licența în Drept la Universitatea din București în 1880, unde a cultivat o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin-Romanov.
Debutul literar
Debutul său în lumea literară a avut loc în 1877, când a publicat un ciclu de poezii în revista „Ghimpele”. În anul următor, a fost angajat la Curtea de Apel din București. Aprecierea lui Al. Macedonski în 1880, în revista „Literatorul”, a marcat un alt moment de răscruce în cariera sa. După o scurtă experiență ca procuror, a devenit redactor la „România liberă”, influențat de poezia romantică franceză.
Viața diplomatică și familială
Între anii 1885 și 1906, Duiliu Zamfirescu a trăit o perioadă fascinantă în cariera sa, îndeplinind rolul de diplomat ca atașat de legație la Roma. Această experiență nu doar că i-a îmbogățit orizonturile profesionale, ci i-a oferit și un cadru idilic pentru viața personală. Aici, în inima Italiei, s-a căsătorit cu Henriette Allievi, o femeie cu rădăcini nobile, și împreună au adus pe lume trei copii, consolidându-și astfel o familie care avea să devină un pilon de sprijin în viața lui.
În această atmosferă culturală vibrantă, D. Zamfirescu a scris cele mai relevante lucrări ale sale, inclusiv romanele din „Ciclul Comăneștenilor.” Aceste opere, create în perioada sa italiană, reflectă nu doar influențele pe care le-a absorbit din peisajul artistic și social italian, ci și profunzimea gândirii sale asupra condiției umane și asupra schimbărilor sociale din România. Această sinteză între viața de diplomat și creativitatea literară a contribuit la formarea unei viziuni complexe asupra lumii, consolidându-i statutul de important scriitor român.
Activitatea în țară
După o fructuoasă perioadă în străinătate, Duiliu Zamfirescu s-a întors în țară în 1906, unde a fost imediat implicat în viața administrativă și politică a României. În acești ani, a ocupat funcții esențiale, printre care se numără și cea de secretar general al Ministerului Afacerilor Străine. Aici, și-a pus în valoare experiența diplomatică și cunoștințele acumulate în timpul petrecut la Roma, având un impact semnificativ asupra politicii externe a țării.
În tumultuoasa perioadă a anului 1918, D. Zamfirescu a fost numit comisar general al guvernului român în Basarabia, o funcție care implica provocări majore, dat fiind contextul istoric tumultuos. A acționat cu determinare pentru a asigura integrarea acestei regiuni în noul cadru național, dovedind abilități diplomatice și tactică politică remarcabilă.
Același an a marcat și o altă realizare semnificativă în cariera sa: D. Zamfirescu a fost ales vicepreședinte al Academiei Române. Această distincție nu doar că subliniază recunoașterea valorii sale în domeniul literar, ci și angajamentul său față de cultura română, pe care a continuat să o promoveze cu pasiune. Această dublă activitate, în sfera politică și în cea culturală, îl conturează ca o figură memorabilă a României de început de secol XX.
Recunoașterea meritelor
Duiliu Zamfirescu a fost distins cu numeroase premii pentru contribuțiile sale literare și diplomatice, printre care medalia Benemerenti și Legiunea de Onoare din partea Franței. A încetat din viață pe 3 iunie 1922, la Mănăstirea Agapia, fiind înmormântat la Cimitirul Sudic din Focșani.
Moștenirea sa
În memoria sa, Liceul Teoretic din Odobești și Biblioteca Județeană Vrancea îi poartă numele, iar un bust, realizat de sculptorul Alexandru Călinescu, îi onorează contribuțiile în Grădina Cişmigiu din București. Moștenirea lui Duiliu Zamfirescu continuă să inspire generații întregi de cititori și scriitori.
Un reper în literatura română
Prin scrierile sale, Duiliu Zamfirescu a creat o veritabilă oglindă a vremurilor sale, surprinzând atât conflictele interioare ale personajelor, cât și tumultul social al epocii. Nu a fost doar un observator al realităților, ci și un critic acerb, ale cărui idei rămân, astăzi, la fel de relevante.
În concluzie, Duiliu Zamfirescu se afirmă ca un reper al literaturii române, o figură complexă și captivantă, care a îmbogățit patrimoniul cultural național și a inspirat generații de cititori. Moștenirea sa literară continuă să fie în discuția specialiștilor și a programelor școlare, având un impact imortant asupra evoluției literaturii române contemporane.

Duiliu Zamfirescu Foto: Biblioteca Judeţeană Vrancea