La Est de Agigea se află o rezervație naturală, pe nedrept ignorată decenii de-a rândul de turistul român. Dunele Marine se întind pe o suprafață de peste 10 hectare și reprezintă singurul habitat conservat de acest gen de pe teritoriul României și chiar din Europa. Rezervația existentă acum în incinta Stațiunii Biologice Marine s-a format după ce nisipul dintr-un vechi golf marin a fost adus de vânt și fixat de vegetație. Aici se găsesc specii de plante rare și foarte rare, precum ciucușoara de nisip, cârcelul, cosacii de nisipuri sau volbura. Dunele marine sunt adăpost și pentru câteva zeci de țestoase dobrogene, care își duc existența fără pericol de a fi tulburate. Înființată în anul 1928 de biologul Ion Borcea, rezervația a fost la un pas de a dispărea total în perioada comunistă, când căzută în paragină, a devenit la un moment dat pășune pentru oile din zonă, care dărâmaseră împrejmurile. Din fericire, a fost salvată la timp și multe dintre speciile distruse au fost replantate iar în momentul de față Dunele Marine pot fi vizitate și admirate.

 

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate