În urmă cu mai bine de 150 de ani, în satele dobrogene de la mal de mare se cânta o baladă extrem de frumoasă, cea a Lunii… Folcloristul şi istoricul G. Dem Teodorescu a cules-o şi publicat-o, fermecat de elementele inedite cuprinse în acest mit pontic.

Povestea începe cu prezentarea mândrului Soare, prinţ al lumii: “Foaie verde de cicoare / În prunduţ de mare / Iată că-mi răsare / Puternicul Soare / Ce vrea să se nsoare”. Astrul zilei îşi caută mireasă peste tot în lume, însă nu găseşte niciuna care să îi fie dragă. Nouă ani “că mi-a tot umblat / Lumea-n lung şi-n lat”, până când, supărat, se întoarce acasă pe meleagurile natale, la malul Mării. Când ajunge aici, el se întâlneşte cu cele nouă surori ale sale. Cea mai mică dintre ele şi pe care Soarele nu o mai văzuse de copilă era Ileana, Doamna Florilor, o fată de o frumuseţe extraordinară.

Soarele se îndrăgosteşte pe dată şi hotărăşte ca ea să îi fie mireasă, chiar dacă Legile Firii nu permit acest lucru. Fata îl refuză îngrozită: „Und s-a mai văzut / Şi s-a cunoscut / Und s-a auzit / Şi s-a pomenit”. Prinţul zilei este însă orbit şi nu ţine seama de nimic, continuă să insiste ca fata să îi devină soaţă.

Ileana, speriată, caută soluţii pentru a scăpa de el, dând impresia că este gata să cedeze: “Io te-oi lua / Cum zici dumneata / Viteaz de ai fi / Şi mi-i isprăvi / Un pod peste Mare / Făcut din fier tare /” Îi cere aşadar un lucru aparent imposibil, un pod peste Marea Neagră. Şi îi mai cere ceva: “O scară de fier / Naltă pân la cer”. Fata nu ştie însă că fratele său are puteri magice : “Palmele bătea / Podul se făcea / Şi iar mai bătea / Scara se-ntindea”. Soarele urcă pe scară până la Cer, până în Rai, unde se întâlneşte cu bătrânul Adam şi soaţa sa Iova (Eva). Când cei doi aud că Soarele vrea să se cunune cu propria soră sunt îngroziţi şi îl avertizează: “De faci tu aşa / În iad vei intra” Cei doi nu reuşesc să îl convingă să îşi schimbe hotărârea.

Soarele se întoarce pe pământ, gata să fie mire, dar Ileana îi mai cere ceva: vrea acum un Pod de Aramă, dar şi acesta este repede făcut. Fata nu mai are scăpare dar ia o hotărâre teribilă: Îi cere viitorului soţ să meargă înaintea sa şi când acest nu o vede, ea se aruncă pe dată în apele Mării: “Ea cruce-şi făcea / În Mare sărea / Şi mi se neca”.

Dumnezeu o transformă în peşte, într-o mreană dar Soarele aduce pescari pentru a o prinde. Atunci Domnul şi sfinţii din ceruri iau mreana, o transformă în Lună şi o azvârle pe cer…

Prinţul Soare, cel care nu a respectat legile Firii este aspru pedepsit: nu o va mai vedea niciodată pe Ileana. Dumnezeu îi spune ”Lume cât o fi / Şi s-o pomeni / Nu vă-ţi întâlni / Nici noapte, nici zi”. Balada se încheie astfel: “Şi aşa a rămas / Că ei se gonesc / Nu se întâlnesc / Lună când luceşte / Soarele sfinţeşte / Soare când răsare / Luna intră-n mare”…

 Bibliografie G Dem Teodorescu – Soarele şi Luna

foto wallpaper – black sea at night

[codepeople-post-map]