În urmă cu 800 de ani, un cavaler şi istoric francez, participant la cea a patra cruciadă, pe nume Geoffroy de Villehardouin scria despre o misterioasă ţară aflată undeva între Dunăre, Mare şi Munţii Balcani (Haesmus) numită Valahia Albă. Cronicarul vorbea despre Ioan Asan I, regele valahilor şi a cumanilor, “le roi de blaquie”. Enigmatica ţară era acea “le blanche Valachie or Blaquie”… Valahia Albă, acea ţară ce se întindea de la Gurile Dunării şi până la “munţii din sud”, şi în care regele Asan stăpânea peste băştinaşi, fără a avea în armata sa prea mulţi bulgari şi greci. În Evul Mediu timpuriu, românii aveau mai multe ţări ale lor, de pe teritoriul actualei România şi până în întreaga zonă a Balcanilor şi a Greciei Nordice.
Exista acea Vlahie din provinciile româneşti, apoi Vlahia Mare din zona Thessaliei greceşti, Vlahia mică din munţii Pindului, o “flachie” de lângă oraşul Salonic şi chiar o “Mare Valahică” (Valachies des Mer), care în secolele 14-15 apărea pe hărţi în locul actualei Mări Egee. Românii, vlahii, erau peste tot…
Cronicarul împăratului Isaac Angelos al II-lea, Nicholas Choniates scria în sec. XII că basileul său, încercând să facă rost de bani pentru nunta sa cu fiica regelui maghiar Bela al II-lea “şi i-a făcut duşmani pe acei Mysi (n.a. Dobrogea – Moesia Inferior), barbari care locuiesc pe tot cuprinsul muntelui Balcani, cari mai înainte Mysi se numeau şi care acum Vlahi se cheamă”. Această Mysia era compusă din Dobrogea şi actualul Cadrilater şi era Ţara Asanizilor…
Un alt cronicar bizantin, Ioannes Cinnamus scria în secolul XII că generalul Ioan Batatzes avea ordin “să atace dinspre părţile vecine cu Marea Neagră, cu armata sa formată dintr-o imensă mulţime de vlahi, despre care se zice că au fost colonişti din Italia”. Un cronicar francez al Evului Mediu timpuriu, Henry de Valenciennes scria că armatele lui Ioniţă Asan erau formate din “li comain et li blac” (vlahi şi cumani).
Un alt istoric care vorbeşte despre românii de la Sud de Dunăre este Ansbertus, cronicarul cruciatului Frederic Barbarossa (împăratul Sfântului Imperiu Roman German – Barbă Roşie), care la finele secolului XII scria că “în cea mai mare parte a Bulgariei, precum şi către Dunăre, unde fluviul se varsă în mare, stăpânea un anume Calo Petru şi fratele său Crasian (n.r asanizii Petru şi Ioan Asan), împreună cu supuşii lor românii”. Valahii, blahii, românii noştrii erau peste tot, de la Nord, de la Tisa şi până dincolo, în Sud, dincolo de Balcani, aproape de Insulele Eladei…
Bibliografie – Analele Dobrogei 1934-1936
[codepeople-post-map]
