Într-un raport extrem de amplu despre Dobrogea, prezentat Guvernului României în anul 1904, căpitanul M.D. Ionescu menționa existența a patru secte de sorginte rusească, existente în provincia dintre Dunăre și Mare. Existau la acea vreme, în diverse zone din județele Tulcea și Constanța, comunități de popiști, nepopiști, molocani și scopiți. Aceștia din urmă erau un grup secret, care practicau castrarea și extirparea organelor genitale femine, crezând că sunt un popor ales, care va ajunge în Rai, atunci când numărul lor va ajunge la 144.000.
O comunitate importantă de scopiți a existat în Munții Măcinului, aproape de Luncavița, în zona numită de localnici „La scapeți” (n.a. La scopiți). Bărbații erau castrați (acesta era și botezul lor), după ce procreau doi copii, pentru a le fi asigurată descendența. Nu mâncau carne, nu consumau alcool, și potrivit surselor din acele vremuri, unii, cei care trăiau în orașe mari, se prefăceau ortodocși normali, practicându-și însă credința secretă în case de rugăciuni. Scopiții aveau o Sfântă Treime inedită, formată din Selivanov Tatăl, Șilov – fiul iubit, premergătorul Domnului și mătușa bogorodița – Aculina Ivanovna. Povestea lor a început în 1771, când autoritățile rusești din zona Oryol (aprox.330 km de Moscova) au prins doi țărani Andrei Ivanov și Kondratii Selivanov, care își convinseseră 13 consăteni să accepte această credință a castrării. Primul este deportat în Siberia, al doilea este închis, dar după câțiva ani va deveni liber, reușind să pună pe picioare această sectă stranie. Scopiții au migrat spre Sud, încercând să scape de Imperiul Țarist, ajungând astfel și în Dobrogea. Treptat, această comunitate a dispărut.
A doua sectă importantă era cea a molocanilor, cei care în post mâncau doar lapte (moloka). Bătrânii erau extrem de respectați la molocani, având camere separate în case, unde primeau vizite și dădeau povețe. La această sectă nu se consumau bături spirtoase (beția era un păcat), fetele nu purtau podoabe și nu își făceau găuri în urechi, pentru cercei. Copiii molocanilor nu aveau voie să se joace, să danseze, sau să cânte și nimeni nu avea voie să mănânce semințe de floarea soarelui. Molocanii erau însă oameni harnici, dar care preferau să locuiască doar în propriile comunități.
Tot secte rusești erau și ultimele două, cele ale popiștilor și nepopiștilor. Popiștii aveau biserici de lemn, cu intrări separate pentru cele două sexe, grupuri care stăteau separat și în lăcaș, iar la intrare aveau ibrice pentru spălat. Nu se temeau să primească ortodocși la slujbele lor, dar aceștia nu aveau voie să intre în altar.
Nepopiștii se diferențiau de ei prin faptul că nu acceptau ierarhia bisericească. Un nepopist avea mereu un pahar la el, pentru a nu bea apă cu o persoană de altă religie și nu mânca zahăr pentru că, potrivit credinței sale, acesta era făcut din sânge și din oase de animale. Și ei îi primeau pe alți creștini în bisericile lor, dar dacă aceia le pupau o icoană, aceea trebuia imediat resfințită. Erau împărțiți în două categorii nupțiali (acceptau cununiile) și mai extremiștii antinupțiali. Aceștia din urmă au dispărut mai repede, unele cupluri secrete, neacceptate de întreaga comunitate, fiind acuzate de pruncucideri, comise pentru a nu fi excomunicate.
[codepeople-post-map]
sursă foto – scopiți – ok.ya1.ru
Bibliografie – Căpitanul MD Ionescu – „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea”
