Se spune că numele frumoasei comune de pe malul drept al braţului Sfântu Gheorghe îşi are originea într-o tristă poveste de dragoste, petrecută în urmă cu sute de ani. Localnicii povestesc că un tânăr turc pe nume Mahmud  se iubea în secret cu o frumoasă româncă pe nume Lia. Când idila a fost aflată de semenii lor, părinţii de religii diferite s-au opus căsătoriei dintre cei doi. Tinerii au luat atunci hotărârea să îşi pună capăt zilelor şi s-au înecat în apele învolburate ale Dunării. De atunci, se spune că localnicii şi-au numit aşezarea Mahmudia, în amintirea tânărului îndrăgostit şi al iubitei sale românce. Dincolo de tradiţia orală, mai există o variantă a proveninenţei denumirii (absolut logică),  iar aceasta este legată de sultanul Mahmud al II-lea. După războiul ruso-turc din 1828, localitatea capătase o importanţă strategică deosebită, întrucât braţul Sfântu Gheorghe devenise graniţă între cele două mari puteri ale lumii. Sultanul Mahmud II a adus în 1832 în localitate sute de familii de tătari, care în cinstea binefăcătorului lor, au schimbat numele aşezării cunoscută până atunci sub numele de Moldovan. Mahmud a ridicat localitatea la rangul de oraş, care devenea astfel capitala unui întreg district ce număra în jur de 20.000 de locuitori. Din acel moment, aşezarea se numea Mahmudieh. Chiar dacă uneori par exagerate, miturile sunt însă cele care dau sarea şi piperul locurilor dobrogene. Astfel, o altă poveste ne spune că numele comunei vine din momentul în care sultanul a intrat în localitate, fluturând în semn de salut şi de pace o ie românească. Copiii strânşi pe marginea drumului pentru a-l vedea pe oaspete au început atunci să strige cuvintele Mahmud şi Ie, unindu-le şi formând numele modern…

sursă – Legende din ținuturi dobrogene – Eugenia Doina Gemală

[codepeople-post-map]