joi, iulie 9, 2020

În 1969, Consiliul de Miniştri al României hotărăşte renovarea şi amenajarea Palatului Poştei, pentru a fi transformat în sediul Muzeului de Istorie al României. Un an mai târziu, este luată o hotărâre prin care se înfiinţează Muzeul de Istorie al Romaniei, inaugurat în 1972. Muzeul Naţional de Istorie a României devine un simbol al identităţii românești, în parte urmaș al primei instituții muzeale de profil, înființate cu aproape un secol și jumătate înainte, Muzeul de Antichități, și reuneşte cele mai importante obiecte cu valoare istorică şi de patrimoniu de pe teritoriul României din timpuri preistorice, până în epoca contemporană, parte din ele provenite din mai vehea instituție pomenită. Istoria Muzeului Naţional de Istorie a României este o împletire a destinului unei clădiri monumentale, care atrage și astăzi privirele oricărui vizitator al Bucureștiului, cu destinele unor figuri ilustre ale elitelor politicii și culturii românești și nașterea treptată a patrimoniului prin donații, schimburi și acumularea de artefacte din cercetările desfășurate de marii istorici și arheologi români.

În 1892 a fost promulgată legea pentru construirea Palatului Poştelor, ce se dorea a fi un edificiu maiestuos, simbol arhitectonic al oraşului, inspirat de transformările din marile orașe europene, Paris, Viena, Milano, Zurich şi Geneva, vizitate, în acest sens, de arhitectul Alexandru Săvulescu, cel care a fost însărcinat cu elaborarea planului clădirii. Lucrările de construcţie a noului edificiu au început în 1894, piatra de temelie fiind pusă în cadrul unei ceremonii la care a participat regele Carol I, Palatul Poştelor fiind inaugurat în anul 1900.

Strămoșul Muzeului Național de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală şi Antichităţi s-a înființat, în 1834, când banul Mihail Ghica a donat o impresionantă colecţie personală de antichităţi din domeniul ştiinţelor naturii şi istoriei: o colecţie de mineralogie (150 piese), o colecţie de moluşte (213 piese), o colecţie de peşti, o vulpe albă, dinţi de mastodont, antichităţi şi 1.258 monede greceşti, romane şi bizantine. Inițial, era găzduit de Colegiul Sfântul Sava din București, iar particula Național i-a fost adăugată câţiva ani mai târziu, după cum se menționează într-un raport din 8 mai 1846, al Eforiei școalelor. Această schimbare nu este întâmplătoare, fiind în concordanţă cu mişcarea de emancipare naţională, fenomen specific ţărilor europene din centrul şi estul Europei în secolul al XIX-lea care se manifestă şi prin apariţia unor muzee naţionale.

Muzeul și-a sporit colecțiile prin schimburi, în 1846 au fost trimise monede la Cabinetul imperial de la Viena, primindu-se la schimb o colecţie de entomologie şi cochilii formată din aproximativ 10.000 de obiecte, dar și prin donații, cum este cazul medaliilor primite de la Consiliul general al Franţei în 1839, medalii referitoare la regii Franţei de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, culminând cu o importantă colecţie compusă din 4.000 de monede, statui, basoreliefuri, antichităţi egiptene, ceramică elenă şi etruscă, donată de generalul Mavros.

Muzeul Național de Antichități a intrat într-o nouă etapă a dezvoltării sale în urma decretului lui Alexandru Ioan Cuza din 25 noiembrie 1864 privind aprobarea ”Regulamentului pentru administrarea şi organizarea Muzeului de Antichităţi din Bucureşti”, avându-l drept conservator pe Alexandru Russo şi fiind diriguit de un Comitet arheologic. Muzeul avea atribuţia de “a înfiinţa şi dirige escursiunile şi cercetările arheologice în ţară”, întărită şi ca urmare a promulgării, la 10 aprilie 1874, a “Regulamentului asupra esplorărilor şi cumpărărilor de obiecte antice”. Patrimoniul instituţiei a fost îmbogăţit şi prin includerea unor prestigioase colecţii particulare obţinute prin donaţie sau achiziţie (Sturza, Rosetti, Kretzulescu, Kogălniceanu, etc), dar și ca urmare a secularizării averilor mănăstirești în anul 1863, când cele mai importante obiecte de artă din mănăstirile din Oltenia (Tismana, Bistrița, Cozia etc.) au trecut în colecțiile sale.

În 1910 consemnăm un moment deosebit în dezvoltarea activităţii Muzeului Naţional de Antichităţi, constituit de preluarea conducerii de către marele istoric și arheolog Vasile Pârvan, discipol al marelui istoric Nicolae Iorga. În mandatul său au fost începute cercetări sistematice la importante situri arheologice, precum cele de la Ulmetum şi Histria. Vasile Pârvan susţinea necesitatea formării unor muzee regionale mixte, cea ce a condus și la apariția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (Muzeul de Antichităţi din Constanța, în denumirea inițială, conform Ordinului Ministerului, seria B, nr. 73245 / 27 oct. 1911).

Astăzi, patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României cuprinde numeroase obiecte de arheologie, istorie, numismatică, filatelie şi cărţi vechi, însumând 678.579 de obiecte, iar colecţiie sale se îmbogăţesc permanent cu donaţii, achiziţii sau noi descoperiri.

Surse: Historia, cimec.ro, mnir.ro

0 Comentarii

Lasă un comentariu

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate