În 1647 s-a stins cronicarul Grigore Ureche, autor al cronicii Letopisețul Țării Moldovei – cu titlul original: Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă – o lucrare istoriografică având trei trăsături care îi oferă o valoare unică: este prima cronică scrisă în limba română și nu slavonă, a fost realizată din propria inițiativă a cronicarului și nu comandată de vreun voievod sau mare boier și este operă a unui personaj laic, nu a unui prelat sau membru al clerului, cum era obișnuința în epocă.

Grigore Ureche se trăgea dintr-o veche familie boierească. Tatăl cărturarului, Nestor Ureche, un mare boier moldovean, care pe parcursul vieţii sale a ocupat în repetate rînduri înalte dregătorii în sfatul domnesc al Ţării Moldovei, acumulînd de-a lungul anilor moşii întinse, iar la sfârșitul secolului XVI, în anumite împrejurări politice nefavorabile, a fost nevoit să se refugieze cu întreaga familie în ”Ţara Leşească” (Polonia). Acolo şi-a făcut studiile tânărul Grigore, la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov, al cărei membru devenise ceva mai tîrziu și tatăl său, iar după alţi cercetători, la unul din colegiile iezuite din Polonia, cum a procedat mai tîrziu Miron Costin, urmaşul său direct în ale scrierii istoriei naţionale.

Ajuns la maturitate, Grigore Ureche a devenit o personalitate puternic umanistă, cu un vast orizont cultural pentru timpul său, cunoscînd în afară de limba maternă, limbile latină, poloneză și slavă veche. După mai mulţi ani de studii şi şedere în Polonia, Grigore Ureche se întoarce în țară, unde, în 1627, devine al treilea logofăt, funcție încredințată doar oamenilor cu carte, fiindcă acest slujbaș domnesc trebuia să fie „scriitoriu bun, dvorbitoriu totdeauna lângă domnu, credincios la toate tainele domnului și cărți ori den țară, ori de la prieteni de unde ar veni, toate în mâna lui mărgu și cu învățătura domnului de la dânsul iese răspunsurile și pecetea țării în mâna lui” (Misail Călugărul).

În 1631 devine spătar sub domnia lui Alexandru Iliaș, împotriva căruia va complota mai târziu, dar va scăpa de pedeapsa capitală prin decapitare, punând la cale cu Vasile Lupu răscoala prin care Iliaș este alungat, iar Lupu devine domnitor al Moldovei, devenind mare spătar și om de încredere al acestuia, dându-i sfaturi în probleme de politică externă. 1642 este anul când primește dregătoria de mare vornic al Țării de Jos, dregătorie pe care o deține până la sfârșitul vieții, an în care se bănuiește că a început lucrul la Letopiseț.

În 1647, întâiul cronicar moldovean trece la cele veșnice și este înmormântat la mănăstirea Bistrița.

0 Comentarii

Lasă un comentariu

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate