De-a lungul secolelor, în Dobrogea otomană au fost folosite cămile atât pentru transportul mărfurilor, cât şi la muncile câmpului. După ce provincia noastră s-a alipit României, aceste animale au dispărut treptat, ultima consemnare a unei crescătorii de cămile datând din 1934. Aceasta se afla la Duranlar, 17 kilometri de oraşul Cavarna, la acea vreme sudul Dobrogei astăzi bulgăreşti aparţinând României. Ferma de la Duranlar era a lui Zaharia Holevici, fost căpitan în armata română, decorat în primul război mondial în lupta de la Mărăşeşti. Iniţial, acesta avusese aproape 30 de animale pe care le folosea în agricultură dar de-a lungul anilor, majoritatea au murit, în 1934 el având doar 5, un mascul, un pui de sex masculin şi 3 femele. Erau cămile bactriene, cu două cocoaşe, care se adaptaseră destul de bine în Dobrogea. Un funcţionar guvernamental venit să cerceteze ferma lui Holevici scria: “Pasc liniştite şi cu vădită plăcere scaeţii câmpului, fiind păzite de un turculeţ cu fes, ascuns după nişte mărăcini. În acest peisaj de stepă, presărat cu scaeţi, văzând aceste animale liniştite şi indiferente, impresia că te afli în Asia este din ce în ce mai puternică”. Cămilele erau foarte scumpe la acea vreme, în jur de 40.000 de lei fiecare, astfel că foarte puţini îşi permiteau la începutul secolului XX să achiziţioneze astfel de animale. Se împerecheau între ele, exemplare din aceeaşi familie iar cosangvinitatea a condus la apariţia unor boli de sânge, care le-au condamnat în cele din urmă la extincţie. Dacă nu ar fi fost aceste maladii, cămilele bactriene ar fi existat şi acum în Dobrogea, fiind extrem de rezistente. Fermierul Holevici povestea că într-o iarnă grea a constatat că cele cinci cămile îi dispăruseră din şopron. Le-a căutat disperat câteva zile, fără să le dea de urmă. Într-o zi, mergând pe câmp, la câţiva kilometri de fermă a observat o movilă ciudată de zăpadă pe câmp, din care ieşeau aburi. A mers acolo, a dat zăpada la o parte şi a găsit cămilele strînse unele în altele cu puiul ascuns la căldura lânii de sub gât. Erau tefere şi ar mai fi putut rezista aşa încă mai multe zile. Din păcate, boala sângelui le-a fost fatală şi acestor cinci cămile. După moartea lor, Holevici nu a mai cumpărat altele şi a folosit la muncile câmpului doar vite. Fuseseră ultimele cămile din România…
Bibliografie – Analele Dobrogei 1934, dr RI Călinescu
[codepeople-post-map]
