Coloniştii greci au numit-o Marea Ospitalieră, popoarele din Crimeea şi de la Nord i-au dat şi ele propriile denumiri, iar vechii sciţi îi spuneau Tana, adică Neagră. Marea noastră, Pontul nostru Euxin a fost mereu sursa unor mituri şi poveşti extraordinare, pentru toate popoarele şi neamurile ce au trăit la ţărmurile sale, de la Facerea lumii şi până în prezent. Deşi mulţi îi spun şi acum Marea Primitoare, cei care au navigat printre valurile sale învolburate şi care au ţinut piept unor furtuni îngrozitoare, ştiu cât de periculoase pot fi aceste ape, aparent liniştite. O legendă superbă despre Marea Neagră ne vine tocmai din nord, de pe meleagurile Crimeei şi ale Ucrainei (origini est-slavice). Povestea ne spune că a existat odată, de mult un om foarte cinstit pe nume Bogatyr (probabil denumire preluată de slavi din turcicul bagatur, adică erou).
Bogatyr era bun la suflet, dar şi foarte viteaz şi puternic, cât zece oameni la un loc. Se spune că zeii i-ar fi dat arme fără seamăn, un arc şi mai ales, o săgeată căreia nu îi rezista nimic pe lumea asta. Săgeata de foc era însă foarte periculoasă, pentru că dacă ar fi încăput pe mâna unui om rău, ea ar fi putut topi pământul, ar fi făcut apa să fiarbă, ar fi dat foc aerului şi ar fi ucis mii de oameni. Bogatyr însă a îmbătrânit şi simţea că i se apropie sfârşitul. Venise momentul să dea săgeata altuia, dar se temea că oricine pe această lume ar putea fi corupt de puterea ei.
Omul avea mulţii fii de ispravă, cinstiţi şi viteji, dar simţea că până şi aceştia ar fi putut fi ademeniţi să folosească săgeata în scopuri greşite. Atunci bătrânul a luat o hotărâre. Pentru că el nu mai putea să meargă ca altădată , i-a rugat pe fii săi să îi îndeplinească ultima dorinţă: să arunce săgeata în apele Mării. Fiii au plecat, dar nu au ajuns pe ţărm. S-au răzgândit la jumătatea drumului, au ascuns săgeata, undeva în Munţi, şi odată ajunşi acasă, i-au spus tatălui că i-au îndeplinit dorinţa.
Bogatyr şi-a dat însă seama că întunericul se strecurase chiar şi în sufletul copiilor săi. I-a ameninţat că nu le va da niciodată binecuvântarea cea de pe urmă, dacă nu îi îndeplinesc dorinţa cea de pe urmă. Atunci, speriaţi, fiii au plecat din nou la drum.
Au aruncat în cele din urmă săgeata în mare, care a devenit dintr-o dată Neagră ca smoala şi a început să fiarbă şi să se agite, aşa cum nu o mai făcuse niciodată până atunci. Bogatyr a murit liniştit, iar copiii săi i-au purtat mai departe numele cu mândrie. De atunci însă, Marea nu mai este liniştită şi adesea devine, din cauza Săgeţii, Neagră ca smoala, cu valuri uriaşe şi mereu dând impresia că fierbe…
Sursă poveste – ukraine.com
Foto – pictură Ivan Aizazovski – The Black Sea – 1881
