O variantă mai puțin cunoscută a întemeierii ne spune povestea ostașului turc Techir, care în urma unei bătălii purtate pe tărâm dobrogean s-a ales cu o roabă româncă de o frumusețe extraordinară.
Soldatul s-a îndrăgostit de ea, a luat-o de nevastă și s-a lăsat de meseria armelor, devenind păstor. Soția i-a născut o fiică, la fel de frumoasă și foarte isteață care avea însă din naștere un beteșug la picioare, nereușind să meargă singură.

Techir a fost cu ea pe la tot felul de „doftori” și de oameni sfinți, dar niciunul dintre ei nu a reușit să o facă bine. Într-o zi, Techir a ajuns pe malul unui lac sărat și s-a culcat la umbra unui copac, în timp ce animalele pășteau lângă el. A visat că din ghiol iese un duh al apelor și că îi spune să aducă fata în același loc, pentru a o tămădui. Bătrânul oștean a făcut întocmai, și-a adus fiica și preț de zile bune aceasta s-a îmbăiat în apele lacului și s-a dat cu nămol, până când beteșugul i-a dispărut și fata a început să meargă singură. Fericit, Techir a decis să își mute familia lângă lacul miraculos. A construit o casă mare, cu foarte multe odăi, unde primea fără bani pe oricine dorea să se îmbăieze în apele ghiolului. Treptat, lângă casa lui Techir au răsărit și altele și s-a format în scurt timp o așezare importantă, în care locuiau în bună pace și turci, și tătari și români. Techir a murit sărac, dar prețuit de toți sătenii, iar lacul miraculos i-a luat numele, trecându-l în legendă.

[codepeople-post-map]