Această legendă am auzit-o pentru prima dată, povestită la ceas de seară, de către un pescar, pe când mă aflam în Deltă, la Sfântu Gheorghe, acolo unde bătrânul fluviu se varsă în apele vechiului Pont. Îi povesteam gazdei noastre că am obosit de atâta stat în cele cinci ore petrecute pe vasul (pasagerul, cum i se mai spune) care ne adusese de la Tulcea. Vorbeam despre drumul sinuos al Brațului Sfântu Gheorghe și despre cât de stranii sunt desele „coturi” ale fluviului, iar omul ne-a zâmbit pe sub mustață și a spus, aproape șoptit: „Păi, dacă așa i-a fost drumul Șarpelui…”. Surprinși, l-am rugat să ne lămurească, iar pescarul ne-a povestit ce aflase și el, de copil, de la mai vârstnicii satului.
„Se spune că atunci când lumea era pustiită de Marele Balaur, un Șarpe Uriaș, pe care nimeni nu îl putea răpune, a apărut Sfântul Gheorghe. Oștean puternic și cu suliță de lumină dată de Dumnezeu, el s-a luptat vreme lungă cu dihania, prin toate colțurile pământului. A reușit să îi dea cu sulița lovitura cea de pe urmă, dar jivina tot nu vroia să se ducă în iad. Încercând să scape, Balaurul a ajuns pe tărâmurile noastre și se târa spre Mare. Coada sa lungă cât șapte sate avea solzi de oțel și tot mișcându-se, cresta în pământ, lăsând în urma sa un canal șerpuit. A pierit fiara, dar de pe urma ei a rămas canalul pe care imediat l-a luat Dunărea în stăpânire. Apei, oamenii locului i-au pus numele Sfântului și tot așa au numit și satul. Așa s-a născut Brațul Sfântu” a încheiat omul povestea…
Nu mi-am putut scoate din cap povestea stranie, mai ales că mereu mă întrebasem cum se alesese localitatea pescarilor cu acest nume. Nu trebuie să uităm că în Dobrogea nu există nicio altă localitate al cărui nume să facă referire la Omorâtorul de Balaur. Am aflat că în urmă cu 800 de ani, numele localității era același, doar că genovezii care făceau comerț aici îi spuneau Sancti Giorgi, după cum aflaseră însă de la băștinași.
Legenda tulceană surprinde, mai ales că povestea bine-cunoscută a Sfântului ne spune o cu totul altă versiune. Soldat roman creștin, Gheorghe a sărit în ajutorul locuitorilor orașului Selena, din Lybia, terorizați de Marele Balaur. L-a omorât cu „pica” sa, lancea aceea lungă, pe care o vedem adesea în icoanele bisericilor ortodoxe.
După ani buni de la această ispravă, împăratul Romei, Dioclețian le-a cerut militarilor creștini să renunțe public la religia lor (edicte de prigonire emise în 303-304 dh). Gheorghe a refuzat să se lepede de religia sa, drept pentru care a fost omorât de prigonitorii Crucii. Aceasta este povestea oficială a unuia dintre cei mai mari mucenici ai Creștinătății. Mie însă, îmi place mai mult povestea dobrogeană a Balaurului ucis, acolo, la Sfântu Gheorghe, în locul în care Dunărea se varsă în apele Bătrânului Pont Euxin…
[codepeople-post-map]
