Pe insula aflată în mijlocul Dunării, nu departe de mânăstirea Dervent, se află ruinele unei puternice cetăţi bizantine. Unii spun că ar fi mitica şi puternica Vicina, cea care l-a dat pe Iachint, primul mitropolit al Ţării Româneşti (sec XIV, mort la Curtea de Argeş în 1372). Locaţia Vicinei este încă aprig disputată şi trezeşte şi acum controverse printre specialişti. Ce este însă cert este că pe Insula Păcuiul lui Soare, Bizanţul a ridicat prin sec.X-XI o fortificaţie extrem de puternică, un port ce domina fluviul. Zidurile cetăţii se pot vedea şi astăzi, în interiorul ostrovului iar atunci când Dunărea scade, ies la iveală şi turnurile de apărare. O poveste de demult spune că, mult timp înaintea bizantinilor, cetatea ar fi fost ridicată de nişte uriaşi. Legenda locului mai spune că zidurile bătrânei cetăţi ar fi păzite şi acum de o Zână Rea, Samca Samodiva, care ajutată uneori de somni uriaşi nemuritori, ucide pe temerarii care doresc să afle tainele cetăţii. Samca Samodiva este un termen care vine din slavă şi poate fi tradus ca Zâna cea Rea. În folclorul sud – slavic (bulgăresc), Samodiva este un demon virgin, sau un fel de iele, o fecioară blondă şi foarte palidă, cu ochii înfricoşători. La Păcuiul lui Soare, Samodiva trăieşte în apele Dunării, poate chiar în scorbura unui copac scufundat. Îi îneacă pe cei care se apropie prea mult de ruine sau care încearcă să dea de urma comorii, care se spune, că s-ar afla pe fundul apei… Pescarii din zona Ostrovului spun că, uneori, la miez de noapte, Samca Samodiva iese din Dunăre şi merge până în cetate, unde pedepseşte pe oricine a avut curajul să se plimbe noapte printre ruine. Potrivit legendei, Samca aruncă cu sfere de foc, care după ce îl trăznesc pe muritor, se plimbă apoi ore bune pe malul insulei, până când se întorc înapoi la stăpâna lor…

sursă foto – cetăţi medievistică.ro

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate