În urmă cu mai bine de jumătate de an am descoperit într-o monografie istorică a Văii Kara-Su (Medgidia) semnată de dr. Adrian Ilie, o scurtă menţiune extrem de intrigantă. Am aflat că pe 10 noiembrie anul 1738 în oraşul dobrogean Chervena Voda, Cernavodă a decedat, la numai 38 de ani, principele transilvănean Joszef Rakoczi. Acesta se afla în exil, departe de pământurile natale şi ajunsese să locuiască în provincia otomană, el aflându-se sub protecţia Înaltei Porţi. Am “săpat” mai mult pe acest subiect şi am reuşit să aflu întreaga (sau aproape) poveste a acestui nobil. El s-a născut în 1700 la Viena, în Imperiul Austriac, fiind fiul cel mare al mult mai cunoscutului Francisc (Ferencz) II Rackoczi, cel mai bogat om din Ungaria şi al nobilei Charlotte Amalie von Hessen Rheinfels Wanfried. Tatăl său a devenit indezirabil pentru habsburgi după ce a început să conducă Revolta Ungară, care a durat între 1703 şi 1711. Joszef nu a avut însă de suferit prea mult, fiind protejat de bogata familie a mamei sale. Este crescut şi educat aşa cum se cuvine unui nobil al Imperiului şi obţine chiar titlul de marchiz de San Marco. Nu poate uita însă imaginea rebelului său tată, care se războia cu habsburgii, departe, pe teritoriul Transilvaniei. Între timp tatăl său pierde războiul cu habsburgii iar 1717 este exilat în Imperiul Otoman. Joszef îşi promite să îl întâlnească în sfârşit. Fuge din Viena dar un timp rămâne prin marile capitale ale Vestului, la Roma, la Paris şi la Madrid. Într-una dintre acestea i se aduce vestea morţii tatălui său. Principele Transilvaniei decedase pe 6 iulie 1735, în reşedinţa sa de la Rodosto, provincia Tekirdag, nu departe de Istanbul şi fusese înmormântat la biserica iezuită franceză St benoit din cartierul Galata. Joszef este moştenitorul său legal, aşa că vine la Tekirdag, acolo unde îi întâlneşte pe prietenii tatălui său, şi ei foşti revoluţionari. Convins să continue revoluţia tatălui său, Joszef ajunge în faţa sultanului Mahmud II, care îl recunoaşte ca principe şi candidat pentru titlul de prinţ al Transilvaniei. Posesor al unei averi uriaşe, Joszef îşi formează o adevărată armată şi împreună cu aliaţii otomani intră în vara lui 1737 în războiul contra Habsburgilor (în cadrul războiului ruso – austro – turc 1735-1739). Pierde însă războiul şi este silit să se retragă în Dobrogea otomană. Ajunge la Chervena Voda, însoţit doar de prietenul şi fostul secretar al tatălui său, Mikes Kelemen. Graţie acestui cărturar născut în Covasna, la Zagon şi educat la Liceul iezuit din Cluj avem şi câteva informaţii despre exilul de la Cernavodă. Kelemen descria aşezarea ca fiind “într-un loc urât dar este un sat mare, cu case frumoase şi în care locuiesc mulţi vlahi şi bulgari şi puţini turci”. La un moment dat Kelemen scrie o scrisoare în care anunţă moartea tânărului său protejat. Joszef moare se pare din cauze naturale, el având timp să îşi scrie testamentul pe 7 noiembrie 1738. Averea sa se duce la fratele mai mic Gyorgy, care trăia încă în Turcia. Kelemen vinde bunurile mobile şi îşi păstrează 1000 de piaştri primiţi prin testament. Cu moartea lui Ioszef se încheie un nou episod al rebeliunii anti-austriece. Tânărul principe este înmormântat la Chervena Voda iar rămăşiţele sale au rămas aici până în 1906, când au fost mutate la Kassa (Kosice), în Slovacia, în cavoul familiei sale. Mikes Kelemen a mai trăit ani mulţi şi a devenit unul din părinţii prozei literare maghiare, fiind supranumit Goethe al Ungariei. A trăit în exil până în 1758, timp în care a scris celebrele sale “Scrisori din Turcia”, rânduri revoluţionare sub forma unor scrisori fictive trimise unei imaginare mătuşi din Istanbul. A devenit lider din exil al rebeliunii naţionale şi a decedat în 1761, stimat şi respectat de o întreagă naţiune.

[codepeople-post-map]