Bătranul polis Callatis a devenit cu timpul Mangalia. O vreme a fost doar un simplu sat de pescari, greu de comparat cu aşezări mult mai dezvoltate ale Dobrogei, precum Medgidia, Kustendge, Cernavoda, Babadag sau Tulcea. După primul război mondial situaţia s-a schimbat însă total iar Mangalia a cunoscut o dezvoltare extraordinară, ce a făcut ca aşezarea să redevină ”preafrumoasa” urbe a Pontului, asemenea Callatisului elen de altădată. Cea mai frumoasă perioadă a Mangaliei de secol XX a fost cea interbelică, numită ulterior de către multi autori Vârsta de Aur. Secretul ascensiunii Mangaliei este portul ferit, aflat în apropierea frumoaselor plaje largi şi însorite. Oraşul a crescut odată cu Portul. A devenit urbea preferată a unor mari artişti şi intelectuali ai vremii. În afara lui Iorga, aici îşi aveau case de vacanţă Alexandru Vlahuţă şi Vasile Pârvan. Pictorii Tonitza şi Şirato veneau mereu aici pentru a surprinde peisajele superbe ale zonei, iar Păstorel Teodoreanu putea fi şi el adesea văzut compunându-şi celebrele epigrame, în timp ce degusta un şpriţ rece pe terasa vreunei cârciumi din oraş. Iată cum era descrisă Mangalia in 1933 de George Săndulescu, unul dintre cărturarii îndrăgostiţi de localitate şi de împrejurimile acesteia: “La amiază, când soarele aruncă raze verticale deasupra capului, oraşul apare ca o îngrămădire de case moarte, albe, ce strălucesc în soare de nu te poţi uita la ele… cu negustori ce moţăie pe un scaun, în faţa prăvăliei şi turci care la colţuri, îţi oferă acadele. Dacă ieşi însă din oraş şi cobori la vale, la plaje, impresia se schimbă: mare, lume, culori vii, mişcare, viaţă… În port, viaţa este activă, corăbii pline vin de la Constanţa, Brăila şi Sulina, aducând lemne de foc, buşteni, cărbuni, petrol… Ele ancorează în interiorul unghiului dintre digul nou, în rada adâncă, cu un far puternic… Bărci cu panze şi cu lopeţi stau la dispoziţia vizitatorilor. În zori şi pe înserate, pescarii, mai toţi turci, ies în larg, de unde se intorc cu bărcile încărcate cu scrumbii, calcani, uneori cu câte un lup de mare. Excursionişti, pe digul genovez, prind cu undiţa scrumbii, unii, mai buni înotătatori prind peştii cu mana, culegandu-i de pe la fundul apei, unde ei se află în bancuri compacte… Plaja Mangalia este cea mai frumoasă… în orice caz e cea mai mare, de aici şi însemnătatea ei…”

 Bibliografie – Silvana Cojocarasu – Callatis, legenda Marii Negre, anii 30, varsta de aur – Studii Pontice, citate din George Sandulescu

 sursă foto – Mangalia TV