„Trăim printre forme – forme de cultură sau forme de actualitate – şi ne trecem unii altora forme, ne informăm, ne formăm neîncetat. Toată viaţa noastră e un schimb, un împrumut, o întrepătrundere de forme. Pe unele nui le putem însuşi, pe altele nu. Unele ne formează cu adevărat, altele ne deformează. Nu vă lăsaţi schimonosiţi – asta aş fi vroit să spun. Nimic nu e ca un izvor. Dar nu uitaţi că echilibrul vieţii noastre se creează dând totul şi neprimind decât ceva”. (Constantin Noica)

Constantin Noica a fost unul dintre cei mai mari filozofi români. Poet, eseist şi publicist, Noica s-a născut pe 12 iulie 1909 la Vităneşti, în Teleorman

Idealismul cultural al lui Noica

Filosoful Constantin Noica a fost un idealist. Înainte de a se retrage la Păltiniș, și-a propus să construiască un mare proiect cultural în România: a respins exilul, a intrat în conflict cu prietenii săi din Paris, a cerut sprijinul autorităților comuniste, crezând în posibilitatea de a-i convinge pe securiști de sinceritatea și loialitatea sa fără a face compromisuri. Eforturile sale au eșuat, iar mai târziu și-a recunoscut naivitatea și a cerut iertare pentru iluziile sale.

Încercări de salvare din exil

În februarie 1960, în Paris, Ella Munteanu, soția criticului literar Basil Munteanu, și-a petrecut zilele telefonând personalităților culturale din exil pentru a strânge bani. Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și Emil Cioran coordonau efortul, contorizând fiecare sumă promisă. Scopul era nobil: eliberarea lui Constantin Noica, condamnat recent de regimul comunist la 25 de ani de muncă silnică.

Procesul lotului Noica-Pillat

În doar trei zile, procurorii regimului Gheorghiu-Dej au condamnat 25 de intelectuali în procesul Lotului Noica-Pillat. Acuzațiile erau clasice: „răspândirea de manuscrise dușmănoase“ și „ascultarea de posturi de radio străine care criticau regimul“. Noica a fost acuzat că recomanda cărți precum „Ispita de a exista“ de Cioran și „Noaptea de Sânziene“ de Eliade, și că scria texte ca „Anti-Goethe“ și „Povestiri din Hegel“. Mulți dintre condamnați au fost învinuiți și pentru participarea la seminariile private ale lui Noica de la Câmpulung, unde acesta se afla în arest la domiciliu din 1949.

Eforturi de eliberare

În contrast cu alți români, Noica a avut ghinion: suma cerută pentru eliberarea sa era exorbitantă. Totuși, intelectualii români din exil nu s-au descurajat. Mircea Eliade a promis 500 de dolari, iar Basil Munteanu a facilitat difuzarea apelului în Paris. Cu toate acestea, deși suma a fost strânsă, regimul s-a răzgândit și a decis să nu-l elibereze pe Noica.

Eliberarea și activitatea de la Păltiniș

În vara lui 1964, Noica a fost eliberat în urma decretelor de amnistie. În 1965, s-a mutat într-un apartament din București și a început să lucreze la Centrul de Logică al Academiei Române. Aici a început fenomenul Păltiniș, întâlnindu-i pe discipolii săi fideli: Sorin Vieru, Alexandru Paleologu, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. În apartamentul său din Berceni, Noica a continuat discuțiile filozofice, insistând ca discipolii săi să cunoască latina, greaca veche, engleza, franceza și mai ales germana, limba esențială pentru filosofia modernă.

Căutarea empatiei în relația cu Securitatea

Noica a încercat să stabilească o relație de cooperare cu Securitatea, sperând să le câștige încrederea și să își realizeze proiectele culturale. În ciuda planului său utopic, Noica a tratat ofițerii de Securitate ca pe egali, încercând să-i convingă de importanța culturii. Deși a fost deseori interogat și supravegheat, nu a renunțat la lupta sa pentru menținerea și dezvoltarea culturii românești.

Păltiniș

În 1949, a primit domiciliu forțat la Câmpulung-Muscel, unde a stat până în 1958, când a fost arestat. Averea i-a fost confiscată și a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. A executat șase ani din sentință la Jilava. După eliberare, a fost atent monitorizat de Securitate. Începând cu 1975, și-a petrecut ultimii ani din viață la Păltiniș, în mansarda unei căbănuțe modeste, unde era căutat de tineri iubitori de filosofie și oferea meditații la germană ospătarilor din stațiunea montană.

Locuința sibiană a lui Noica a devenit un loc de pelerinaj, vizitat de admiratorii și discipolii săi.

Constantin Noica a murit pe 4 decembrie 1987.