O margine a satului Dumbrăveni este vegheată de desişul pădurii şi de stâncile ascuţite ale Canaralelor (kanara – stâncă în bulgară). Codrul se numeşte Furnica dar oamenii din sat îl mai ştiu şi sub alt nume, acela de Pădurea Mireselor. Au nenumărate legende despre aceste locuri, poveşti moştenite din moşi-strămoşi… Una dintre ele ne spune că pe vremuri, acum sute de ani, trăia o fată frumoasă căreia îi plăcea să tot umble prin pădure. Pentru că fata nu avea astâmpăr şi era mai mereu dusă la cules de fructe de pădure, sătenii o porecliseră Furnica. Deşi era mândră la înfăţişare, Furnica nu vroia să se mărite şi rămăsese fecioară. Într-o seară de toamnă târzie însă asupra ei se abătu nenorocirea. Nişte tâlhari tătari ajunseră în pădure şi îşi făcură tabără la poalele canaralelor, tocmai când, prin codru trecea şi Furnica. O prinseră pe fecioară, o batjocoriră şi apoi o omorâră, ascunzându-i trupul sub frunzele căzute. Povestesc însă oamenii din Dumbrăveni că Dumnezeu i-a pedepsit tare pe necredincioşi pentru nelegiuirea lor: a pornit o furtună cum nu se mai văzuse iar din ceruri un potop s-a revărsat peste pădure. Au murit toţi tâlharii, fie fulgeraţi, fie înecaţi… De atunci, sătenii au numit Pădurea, după numele fetei batjocorite. Se spune că năluca ei bântuie încă potecile codrului şi adesea, de găseşte vreun bărbat singur rătăcit la miez de noapte îi poate fura acestuia minţile şi sufletul. Pe fetele nemăritate le poate lăsa fără vedere, dacă acestea au curajul să o privească pe Furnica în ochii. Mai spune lumea că adesea, Furnica cea fără de linişte ar umbla îmbrăcată în mireasă, ca şi cum ar plânge că nu a putut fi astfel în viaţa sa de muritoare. Cine ştie… sunt atâtea poveşti, în acea Pădure a Mireselor, în Codrul Frumoasei Furnica…

 Bibliografie – wikimapia.org

 Foto – Ionuţ Druche

[codepeople-post-map]