Negru Vodă – Lacul de primăvară şi codrii sălbatici

La numai şase kilometri de frontiera cu Bulgaria se află oraşul Negru Vodă (în turcă – Karaomer).
Unii povestesc că a fost întemeiat de miticul ctitor al Ţării Româneşti, voievodul venit din Făgăraş – Radu cel Negru, în timp ce o altă legendă spune că numele localităţii vine de la un comandant turc pe nume Karaomer, care la sfârşitul secolului XVI s-ar fi luptat în aceste locuri cu Mihai Viteazul. Prima atestare a localităţii este în 1715, dar în zonă se găsesc numeroase dovezi de locuire datând din neolitic, antichitate şi ev mediu timpuriu. Unul din obiectivele inedite ale oraşului Negru Vodă este lacul carstic Gâldău, pe care îl poţi admira doar primăvara sau toamna, când sunt precipitaţii bogate, vara el fiind aproape în întregime secat. Localnicii se mândresc însă cu pădurea de la marginea localităţii, o rezervaţie cinegetică de peste 50 de hectare, cunoscută şi vizitată de foarte mulţi dintre dobrogeni. Pădurea Negru Vodă este probabil unul dintre puţinele locuri din Estul României, în care natura ţi se mai poate înfăţişa în întreaga sa splendoare şi sălbăticie. Codrii, cei care în vechime au văzut trecând armatele lui Mihai Viteazul sunt plini de căprioare, mistreţi sau fazani, exemplare care atrag anual sute de vânători din întreaga ţară. Şi pentru turistul obişnuit însă, Pădurea Negru Vodă reprezintă o atracţie deosebită, evident, sub condiţia ca acesta să trateze, aşa cum se cuvine, o rezervaţie naturală deosebită, care nu are nevoie de deşeurile şi poluarea, specifice secolului în care trăim.

 

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate