Domeniul de la Balcic a fost locul preferat al Reginei Maria, descoperit în 1914, când a venit aici alături de Regele Ferdinand și a fost impresionată de falezele calcaroase și peisajul sălbatic marin. Regina s-a îndrăgostit iremediabil de Balcic la a doua sa vizită, în toamna anului 1924, și și-a dorit să-și amenajeze aici o reședință. Lucrările de construcție au început în 1925 și s-au desfășurat până în 1929, după schițele pictorului Alexandru Szathmari. La dorința Reginei, principala vilă, Cuibul Singuratic (Tenha Juvah, în limba turcă), are un interesant element arhitectural decorativ – un minaret care dădea castelului un iz oriental. Personalitatea romantică a Reginei se dezvăluie la fiecare colț al domeniului: grădini și terase cu multe flori, coloane, arcade, pasaje boltite, o cascadă, o capelă.

„Balcicul pentru mine a devenit un colț de liniște și odihnă, unde mă duc să-mi împrospătez sufletul și trupul”, se confesa Regina.

„Coasta de Argint are un farmec rar și dacă s-ar dezvolta cu îngrijire, ar putea deveni una din cele mai încântătoare părți din scumpa noastră țară.

Clima îi este minunată, băile și înotul o bucurie. Însă cu toate ca Balcicul este colțul ales, cel mai drag inimii mele, acei ce doresc o plajă mare e bine să meargă la Ecrene. Nicăieri nu se găsește o plajă nisipoasă mai frumoasă decât acolo.

Pentru colorit, duceți-vă la Caliacra, cu stâncile ei roșii, în contrastul cărora, marea apare misterios de adâncă, verzuie și albastră, ca și cum smaraldele și safirele s-au topit la un loc pentru a face bucuria zeilor.

De nedescris sunt apusurile de soare la Caliacra, și este un timp când pământu-i sterp se acoperă cu maci înflăcărați. Un apus de soare în vremea înfloririi lor, e ca și cum întreaga lume ar fi cuprinsă de foc.

In iunie, florile de câmp transformă întreaga Dobroge într-o grădină cu multe culori.

Scumpul nostru Rege Ferdinand obișnuia să zică că flora văii Teke este o adevărata grădină a raiului.

Ca toți cei care iubesc Coasta de Argint, și Eu sper s-o văd în dezvoltare și prosperitate, spre bucuria multora. Dar mai presus de toate, nu doresc ca atmosfera și caracterul ei să fie schimbate sau distruse.

Intensitatea pitorească a acestei fâșii de pământ este cea ce o face atât de neprețuită.

Acei ce s-ar uni spre a face aceste locuri singuratice mai plăcute și mai ușor de ajuns la ele, trebuie mai cu seamă să le respecte frumuseţea; iar în dezvoltarea lor, să le cruțe pitorescul.

Toate construcțiunile publice, fie ele școli, hoteluri, bănci sau primari, ar trebui sa fie adaptate stilului regiunii; arhitecturi complicate și înflorite nu trebuiesc permise, căci nu merg cu fondul artistic al locului.

Având atâta dragoste pentru această parte a țării noastre, nădăjduiesc că nu se vor face mari schimbări înainte de a fi văzute de Mine. Eu având inima de artist, aș simți o adâncă bucurie să ajut la plănuirea îmbunătățirii lor, și sper că-mi va fi îngăduit să fiu o îndrumătoare în lucrările de gust.

Și mai cu seamă, voi toți cei ce iubiți Coasta de Argint, nu distrugeți atmosfera orientală, care îi este marele farmec. Îmbunătățirile rău înțelese sunt mult mai rele decât dacă nu le faci deloc! Ele ar ruina frumusețea rustică și simplă a locului. Dragostea mea pentru această parte a lumii este atât de mare, încât simt ca aș fi o bună sfătuitoare, de aceea lăsați-mă să iau parte la lucrul vostru.”

Sursa: Coasta de Argint, anul I, nr.1, 1928 – Biblioteca Județeană Constanța