Pe 15 mai 1873, moare în exil Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române, părintele fondator al României moderne. Decesul s-a produs la Hotelul Europa din Heidelberg, ca urmare a unei puternice răceli, domnul fiind suferind însă și de o boală mai veche (astm) precum și de unele tulburări ale ficatului și inimii. Cuza avea doar 53 de ani.
A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale, la funeralii participând cel puțin 30.000 țărani, alături de care au stat liberalii Petre Grădișteanu, Andrei Vizanti, Nicolae Ionescu, Mihail Kogălniceanu. După cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele domnitorului au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

Alexandru Ioan Cuza a fost, fără îndoială, părintele fondator al României moderne. Cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu, un strălucit om politic și prim ministru, au fost inițiate o serie de reforme care au schimbat profund statul și l-au împins pe drumul progresului cu o forță extraordinară.

Secularizarea averilor mănăstirești. A readus în folosul ţării un sfert din pământul arabil, care a permis adoptarea reformai agrare. Prin împroprietărirea a circa 460.000 de familii de ţărani a fost detensionată societatea, predominat rurală în acea perioadă. A fost interzisă tăierea pădurilor aparținând de mănăstiri și s-a dispus returnarea obiectelor valoaroase de cult către Biserica Română, acum devenită biserică de stat. S-a interzis slujirea în limba greacă, trecându-se la slujbele în limba română, cu excepția a trei biserici de pe teritoriul țării.

Constituție și Lege electorală noi. Se crea, astfel, Consiliul de Stat pentru pregătirea legilor interne, legile fiind reprezentate de “decretele domneşti”, iar puterea legislativă era împărțită acum în două camere: Adunarea Electivă şi Corpul Ponderator (Senatul), fapt ce asigură trecerea de la sistemul parlamentar unicameral la cel bicameral. Legea electorală lărgea baza de vot și asigura un mai mare sprijin pentru domnitor. Conform noii reglementări electorale, se defineau două categorii de alegători: alegători direcţi – care ştiau carte, plăteau o contribuţie de cel puţin patru galbeni şi împliniseră vârsta de 25 de ani și primari – care erau neştiutori de carte, dar care plăteau o contribuţie stabilită pe categorii, de la 48 la 110 lei. Erau excluși de la vot cei care nu aduceau nici o contribuţie bănească statului.

Codul penal. Inspirat de Codul penal francez din 1810 și cel prusac, de la 1851, era considerat unul dintre cele mai moderne din țările europene de la acea vreme. Până la adoptarea Codului penal din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în Moldova se aplica din 1826 Condica criminalicească a lui Sandu Sturza, iar în Muntenia se întocmise, în timpul domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei, Condica criminală sau Codul penal Știrbei. Între cele 400 de articole pe care le conținea, multe erau îndreptate împotriva tipului de infracțiuni pe care, astăzi, le grupăm în fenomenul numit corupție.

Reforma învățământului. S-a instituit obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învăţământ:primar, secundar şi superior. Învăţământul primar era de patru ani, cel secundar de şapte ani, iar cel superior său universitar de trei ani.

Reforma agrară. Aproximativ 460.000 de familii de țărani au primit pământ, iar alții circa 60.000 au primit teren pentru casă şi grădină. Ţăranilor li s-a permis şi dreptul la pădure, pentru a aduna lemne de foc, necesare încălzirii pe timp de iarnă în mod special. Marii proprietari de pământuri erau despăgubiți de stat pentru terenurile atribuite țăranilor într-un termen de 10 – 15 ani. De asemenea, au fost desființate taxele plătite de ţărani boierilor sub diverse forme precum dijme (claca sau zilele de meremet).

Reforma fiscală. A fost instituit impozitul personal și contribuția pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaților majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Tot atunci se organizau serviciul vamal şi cursul monetar.

Poșta Română. Prin decret domnesc au fost unite serviciul poștal cu cel telegrafic. Poşta Română şi-a deschis sedii în întreaga ţară, fiind înfiinţată şi o direcţie centrală a poştelor. În ianuarie 1865 au apărut primele mărci poștale circulate, având inscripția Poșta Română, o emisiune formată din trei mărci poștale nedantelate ce reprezentau profilul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu efigia în oval, și cu fața înspre dreapta. Ele au fost scoase din uz după abdicarea domnitorului, din 11 februarie 1866.

Universitățile. Prima universitate din ţară a luat naştere în 1860, la Iaşi, purtând, evident, numele domnitorului, iar cea de-a doua, patru ani mai târziu, la Bucureşti, tot în capitală luând ființă şi Şcoala Naţională de Arte Frumoase (sub conducerea lui Theodor Aman), Școala de medicină veterinară şi Şcoala Superioară de Ştiinţe şi Şcoala Superioară de Litere, care au pus bazele Universităţii de Stat din Bucureşti.

Armata. Prin decrete domnești iau fiinţă, în mod oficial, Armata Naţională Română, cu ordin precis de a apăra integritatea statului de orice atac străin, Ministerul de Război, Arsenalul Armatei şi învăţământului militar.

Primul serviciu de informații. Domnitorul a creat un serviciu secret atașat Cancelariei, condus de maiorul Cezar Librecht, care a adus consistență actului de guvernare prin informațiile culese atât în interior, cât și din afara țării.