Tabăra de arte performative pentru copiii și tinerii din județul Constanța – 10 laboratoare mobile de teatru, dans și mișcare

Asociația pentru Cultură, Creație și Educație Global Art derulează, în perioada 15 – 24 iulie 2024, proiectul „Tabăra de arte performative pentru copiii și tinerii din județul Constanța”, ce presupune desfășurarea a 10 laboratoare mobile de arte performative (teatru, muzică și dans) în rândul copiilor și tinerilor din mediul urban si rural al județului Constanța, prin ateliere de tipul art & play.

Tabăra de arte performative oferă copiilor oportunitatea de a socializa, de a lucra împreună și de a-și face prieteni noi într-un cadru offline, promovând interacțiunea fizică și timpul petrecut în aer liber. Astfel, tabăra devine pentru copii o ocazie de a se îndepărta de ecranele digitale și de a se bucura de interacțiunea autentică, consolidând legăturile sociale și stimulând creativitatea într-un mediu care încurajează explorarea și descoperirea. Și, așa cum este firesc, prezența părinților alături de copii în acest context, generează o oportunitate pentru părinți să se implice în activitățile copiilor și să petreacă timp de calitate împreună.

„Ne propunem să folosim artele performative ca instrumente prin care copiii și tinerii să descopere și să îmbrățișeze diversitatea culturală, să înțeleagă și să aprecieze diferitele forme de expresie artistică. Le oferim, totodată, un context pentru dezvoltarea abilităților de comunicare (verbală și non-verbală), pentru dezvoltarea încrederii în sine, pentru creșterea stimei de sine prin modalități interactive și distractive, prin zone sigure pentru a le permite copiilor și tinerilor explorarea și experimentarea vieții și valorilor existențiale, în forme cât mai bogate”, a declarat Luiza Martinescu, manager de proiect.

Laboratoarele se vor desfășura pe parcursul a 10 zile și vor antrena copii și tineri din 10 localități din mediul urban și rural al județului Constanța. Prestațiile artistice vor fi asigurate de 6 artiști profesioniști și vor include ateliere de teatru, dans și mișcare, sunet și muzică, art performing.

Programul de desfășurare a taberei: 15 iulie 2024 – Negru Vodă, 16 iulie – Cumpăna, 17 iulie – 2 Mai, 18 iulie – Medgidia, 19 iulie – Nicolae Bălcescu, 20 iulie – Valu lui Traian, 21 iulie – Năvodari, 22 iulie – Techirghiol, 23 iulie – Eforie Sud, 24 iulie – Constanța.

Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și are valoarea totală de 210.000 lei (189.000 lei finanțare din partea Consiliului Județean Constanța și 21.000 lei contribuție proprie a beneficiarului).

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina Facebook a proiectului.

Tag-uri: , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate