După moartea marelui conducător Burebista, mai mulți regi locali geți își dispută puterea pe teritoriul Dobrogei de astăzi, de vrajba lor profitând împăratul Octavian care țese ițele unor intrigi, care să-i audcă în puterea sa pe conducătorii geților. Romanii, care nu uitaseră înfrângerea proconsului Macedonia, Caius Antonius Hybrida, de o coaliție a geților cu grecii și bastarnii, și nici de capturarea steagurilor armatei romane și purtarea lor ca trofee în misterioasa cetate Genucla a regelui Zyraxes, nu au așteptat decât o cerere de ajutor a regelui get Rholes, pentru a trimite o numeroasă armată sub conducerea generalului Marcus Crassus, cel mai probabil nepotul marelui Marcus Licinius Crassus – cel care l-a înfrânt pe Spartacus, care să aducă sub stăpânirea Romei și pământurile dintre Dunăre și Marea Neagră. În anii 29 – 28 î.H., armatele romane năvălesc în Dobrogea, iar Dio Cassius povestește…

“LI, 24, 5-7
Aceste întâmplări s-au petrecut în chipul arătat. Dintre ceilalți barbari, unii fugiră într-o pădurice sacră și fură învăluiți de focul pus jur-împrejur, iar alții se adăpostiră într-un anume loc întărit și fură luați prizonieri. Unii se aruncară în Istru, iar alții se împrăștiară prin țară și pieriră. O parte din ei au rămas în viață, luând în stăpânire un loc întărit. Crassus îi împresură fără succes, câteva zile. Apoi, ajutat de Rholes, regele unor geți, îi nimici. Rholes a mers la împărat și pentru această faptă a fost numit prieten și aliat al acestuia, iar prizonierii au fost împărțiți între soldați.
LI, 26, 1-6
Pa când înfăptui acestea, îl chemă în ajutor Rholes, care se afla în luptă cu Dapyx, regele unor geți. Crassus porni să-i ajute. El aruncă cavaleria vrăjmașilor peste pedestrimea lor. Înspăimântându-i și pe călăreți în felul acesta, nu mai dădu nici o luptă, ci făcu un mare măcel în rândurile unora și ale altora, care fugeau. Apoi îl împresură și pe Dapyx, refugiat într-o fortăreață. Unul din cei aflați în fortăreață îl salută de pe zid în limba greacă, intră în vorbă cu el și hotărî să-i predea fortăreața. Prinși în felul acesta, barbarii porniră unii împotriva altora. Dapyx și mulți alții își găsiră moartea. Crassus prinse de viu pe fratele acestuia, însă nu numai că nu i-a făcut nici un rău, ba chiar i-a dat drumul. După ce a săvârșit acestea, Crassus s-a îndreptat apoi spre peșterea Keiris. Aceasta era atât de încăpătoare și totodată atât de trainică încât se povestește că titanii, când au fost biruiți de zei, s-au refugiat acolo. În felul acesta, băștinașii – veniți în număr mare, aduseseră cu ei printre altele lucrurile cela mai de preț și toate turmele lor. Crassus căută și astupă toate intrările întortocheate și greu de aflat; de aceea îi înfrânse pe aceștia prin foame.Biruitor, el nu cruță nici pe cielalți geți, deși între Dapyx și ei nu era nici o legătură. [Crassus] a pornit apoi împotriva Genuclei, cea mai puternică întăriturăa stăpânirii lui Zyraxes, căci auzise că se află acolo steagurile luate de bastarni de la caius Antonius, lângă cetatea istrienilor. Asediind genucla – în același timp de pe uscat și de pe istru, deoarece era durată lângă apă – în scurtă vreme o cuceri, dar cu multă osteneală, deși Zyraxes nu era de față. Căci el, îndată ce aflase de atacul lui Crassus, s-a îmbarcat și a pornit la sciți cu mulți bani, pentru a le cere ajutor, dar nu a mai apucat să se întoarcă. Iată cele săvârșite de Crassus la geți.”