XXI, 11: Tracii, care îi făcuseră prizonier pe fiul regelui, pe Agathocles, l-au trimis cu daruri înapoi la tatăl său, pregătindu-și astfel o scăpare împotriva întâmplărilor neprevăzute ale soartei. În același timp ei nădăjduiau să-și recapete prin această binefacere pământul pe care îl ocupase Lysimach. Ei nu sperau deloc să poată câștiga războiul, de vreme ce aproape toți regii cei mai puternici s-au înțeles între ei și se ajutau unul pe celălalt.

XXI,12,1-6: Armata lui Lysimach era chinuită de foame. Prietenii îl sfătuiau pe rege să scape cum va putea și să-și mute gândul că oastea lui l-ar putea salva. Lysimach le răspunsese însă că nu era drept să-și părăsească ostașii și prietenii, asigurându-și lui o scăpare rușinoasă [..]
Dromichaites, regele tracilor, după ce primi cu multă prietenie pe regele Lysimach, numindu-l și tată, îl conduce împreună cu copii săi într-o cetate numită Helis.
Ajungând oștirea lui Lysimach în puterea tracilor, aceștia se strânseseră la un loc – alergând în număr mare – si strigară să le fie dat pe mână regele prizonier, ca să îl pedepsească .Căci – spuneau ei – poporul, care luase parte la primejdii, trebuia să aibă dreptul asupra felului cum să fie tratați cei prinși. Dromichaites fu împotriva pedepsirii regelui și-i lămuri pe oșteni că este bine să-l cruțe pe bărbatul acesta. Dacă l-ar omorî pe Lysimach – spunea el – , alți regi are să îi ia domnia și se prea poate ca regii aceștia să fie mult mai de temut decăt înaintașul său. Dar cruțându-l pe Lysimach, acesta – cum se și cuvine – are să se arate recunoscător tracilor, care i-au dăruit viața. Iar locurile întărite, aflate mai înainte vreme în stăpânirea tracilor, ei le vor dobândi înapoi fără nicio primejdie.
Cu încuviințarea mulțimii, Dromichaites căută printre prizonieri pe prietenii lui Lysimach și totodată pe sclavii care obișnuiau ca să-l slujească și-i aduse în fața regelui prizonier. Săvârși apoi jertfa și îl pofti pe Lysimach la ospăț – împreună cu prietenii săi și pe tracii cei mai de vază. [Dromichaites] pregăti mese [deosebite]. Pentru cei din jurul lui Lysimach, întinse un covor regal, luat în luptă, iar pentru sine şi prietenii săi aşternu doar paie.
De asemenea, fură pregătite două ospeţe: pentru cei macedoneni, Dromichaites rândui tot felul de mâncăruri alese, servite pe o masă de argint, iar tracilor le dădu să mănânce zarzavaturi şi carne, dar pregătite cu măsură, aşezate pe nişte tăbliţe de lemn, care ţineau loc de masă. În cele din urmă puse să le toarne macedonenilor vin în cupe de argint şi aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi lemn, aşa cum obişnuiesc geţii. Pe când băutura era în toi Dromichaites, umplu [cu vin] cornul cel mai mare, îi spusese lui Lysimach „tată” și îl intrebă care din cele două ospețe i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor. Lysimach îi spuse că al macedonenilor [..]
„Atunci – zise Dromichaites – de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor și o domnie plină de străluciri, și te-a cuprins dorința să vii la niște barbari, care au o viață de sălbatici, locuiesc într-o țară bântuită de geruri și n-au parte de roade îngrijite? De ce te-ai silit, împotriva firii, să-ți duci oștenii pe niște meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăparea sub cerul liber?”. Luând din nou cuvântul, Lysimach spuse regelui că nu știa ce război poartă, dar că pe viitor va fi prietenul și aliatul tracilor; iar – cât despre Dromichaites primi cu un simțământ de prietenie spusele lui Lysimach. El căpătă înapoi de la aceasta toate întăriturile ocupate de oamenii lui Lysimach . Apoi îi puse pe cap o diademă și îi făgădui să se întoarcă acasă.”

Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 11-12

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate