Coroana de oţel a regilor României, acest simbol al independenţei şi al întregirii ţării, îşi are începuturile în anul 1881. În acel an, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a instituit o comisie în componenţa căreia, alături de Theodor Aman, se regăseau istoricii Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Odobescu şi Grigore Tocilescu. Misiunea fundamentală a acelei comisii a fost aceea de a stabili forma pe care urmau să o primească însemnele regalităţii, inclusiv coroana regală. Ulterior, Theodor Aman a fost însărcinat cu desenarea coroanei şi sceptrului primului suveran al României; schiţa în tuş în care sunt reprezentate însemnele regalităţii se află în patrimoniul muzeului din Bucureşti care poartă numele artistului.
Coroana de oțel a fost folosită pentru prima dată de Carol I cu prilejul încoronării ca rege şi a proclamării Regatului României în ziua de 10/22 mai 1881. Primul rege al României şi-a manifestat dorinţa ca această coroană să fie confecţionată la Arsenalul Armatei, din oţelul unuia dintre tunurile capturate de armata română în confruntarea cu trupele turceşti la Plevna, în anul 1877. Un fapt care trebuie amintit este acela că la încoronarea din 1881 coroana de oțel a avut mai mult un rol simbolic: a fost sfințită, la Mitropolie, pe 9/21 mai, dar regele Carol I nu a purtat-o! De altfel, încoronarea în sine poate fi considerată atipică: nu s-a desfășurat în biserica Mitropoliei, ci într-un spațiu special amenajat în afara acesteia; Mitropolitul Primat și cel al Moldovei au dat binecuvântarea solemnă, dar suveranul nu a dorit, din motive religioase (era catolic convins), să fie încoronat și uns de un înalt prelat ortodox. Gestul său avea și un alt substrat, Carol I dorind să arate că a ajuns rege prin forțele proprii. Ulterior, coroana de oțel și cea a reginei Elisabeta au fost aduse, de preşedinţii Corpurilor legiuitoare, în Sala Tronului. În discursul său, Regele a declarat „…Cu mândrie dar primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României”.
În nicio imagine din perioada domniei sale (fie că vorbim de fotografii, cărți poștale sau alte reprezentări artistice), primul rege al României nu apare cu coroana de oțel pe cap. Un aspect semnificativ a fi menţionat este acela că amintita coroană s-a regăsit, încă din prima zi a proclamării Regatului României şi până în momentul abdicării Regelui Mihai la 30 decembrie 1947, pe stema naţională a ţării noastre.
Coroana regală, respectând normele heraldice, are în compunere un cerc frontal de oţel, ornamentat cu pietre oblonge, rombice şi perle tot din oţel. În partea superioară a cercului au fost aplicate opt ornamente mari, sculptate în formă de frunză (fleuroane), alternate prin opt figuri mai mici având în partea superioară perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă spre mijlocul coroanei opt lame înguste, de formă arcuită, împodobite cu mărgăritare, care se unesc într-un glob în care este montată crucea „Trecerii Dunării”. Toate elementele coroanei sunt din oţel, chiar şi perlele, numai căptuşeala interioară este din catifea purpurie.
Coroana de oțel se află în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și poate fi admirată în expoziția noastră permanentă “Tezaurul Istoric”.
Sursa: Muzeul Național de Istorie a României
