Tezaurul princiar de la Peretu și ipoteza Marii Frății Getice

„Neteda-i piele ferind, căci ea e păzită de coiful cel cu plăci de metal şi cu ochi, dăruit de Apolon…”; „Pune şi coiful de aur crestat şi cu patru gurguie, care-ar putea ocroti pedestrime-a o sută de-oraşe…” – Homer

Tezaurul de la Peretu a fost descoperit întâmplător de un localnic, Alexandru Trână, în vara anului 1970, în timpul lucrărilor agricole. Lama tractorului cu care săteanul lucra pe pământul CAP-ului din localitate – în sud-est-ul așezării, pe malul râului Vedea – s-a împiedicat în artefactele de sub pământ. Spre mirarea localnicilor, care cunoaşeau de ani de zile movila aplatizată de timp şi n-au bănuit niciodată ce s-ar putea ascunde sub ea, locul s-a dovedit a fi un mormânt princiar getic vechi din secolul V îHr.

Tezaurul a fost recuperat de un inginer din zonăși predat autorităților, iar specialiștii din cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti au realizat o săpătură de salvare în ceea ce mai rămăsese din mormânt. Pentru completarea informaţiei despre contextul îngropării tezaurului, în 1971 s-au mai efectuat cercetări în jurul tumulului.

Mormântul conţinea scheletul unui bărbat înhumat, capul şi picioarele unui cal, scheletele a doi câini, scheletul unui bovideu, vase ceramice getice, arme din fier, părţi componente ale unui car funerar din fier prevăzut cu patru roţi, precum şi un bogat inventar compus din piese din argint, bronz şi cupru – un coif, un eventual vas rhyton, un vas de tipul aryballos, trei vase phiale, aplice, nasturi – butoni, mărgele, o strecurătoare, o tavă platou, un cazan. Pe baza obiectelor de inventar, întregul complex se datează la sfârşitul secolului al IV-lea î. Hr. Este foarte posibil ca el să fi aparţinut unui puternic şef de trib din vestul Câmpiei Munteniei, ce îşi avea centrul de putere în cetatea de la Albeşti, localizată în apropiere de Peretu.

Coiful este de tip getic și este identic ca formă şi prin ornamente cu coifurile de la Agighiol şi Porţile de Fier. Părţile frontală, parietală şi occipitală sunt ornamentate cu trei frize cu motive florale şi geometrice. Apărătoarea cefei este împodobită cu cerbi, animale nobile ale naturii. Obrăzarul stâng este ornat tot cu un cerb. Cel drept are un vultur cu corn, cu peşte în cioc şi iepure în gheare. Motivul ochilor figuraţi pe partea frontală a coifurilor de la Peretu, Agighiol, Porţile de Fier, ca şi pe cele de la Poiana Coţofeneşti şi Cucuteni Băiceni are un stil şi o formă unică. Aceştia aveau un rol deosebit, ţinând cont că materialul din care erau confecţionate coifurile, chiar dacă era valoros, nu putea asigura protecţia necesară în război, iar datorită lui, purtătorul devenea o ţintă principală.

Ipoteza Marii Frății Getice

Datate în secolele IV-V î. Hr. coifurile princiare „cu ochi” geto-dace descoperite pe teritoriul României au generat apariția unei ipoteze aflate la granița dintre posibila realitate și imaginația înflăcărată a pasionaților de istorie legate de existența unei familii princiare puternice sau a unei Frății a cel puțin cinci mari căpetenii ale geto-dacilor. Cinci persoane deosebit de importante, care au deținut coifuri de aur și argint care conţin, absolut straniu, aceleaşi motive şi au aproape aceleaşi însemne încrustate pe ele. Coifurile din aur și argint au fost găsite la sute de kilometri distanţă unul de altul, în locuri diferite, dar toate datează din aceeaşi epocă şi au asemănări uluitoare. Luate în ordine alfabetică, avem Coiful de la Agighiol (Tulcea), Coiful de la Coțofenești (Prahova), Coiful de la Cucuteni-Băiceni (Iași), Coiful de la Peretu (Teleorman) și Coiful de la Porțile de Fier (Mehedinți).
Dacă marcăm pe o hartă locurile în care au fost descoperite cele cinci coifuri din aur, se formează un arc de cerc între Munții Carpaţi şi fluviul Dunărea, începând din capătul nord-estic, de la Iaşi, apoi trece prin Tulcea, prin Prahova, urmat de Mehedinţi şi se închide în colţul sud-vestic al ţării, lângă punctul de intrare a fluviului Dunărea în țara noastră, la Cazane.
„Existenţa unei legături strânse între conducătorii triburilor tracice aflate la nord de Dunăre sau chiar şi cu cei de pe malul sudic, din Bulgaria de azi, ar putea părea, la prima vedere, speculativă”, potrivit arheologului Vasile Boroneanţ.