Pe 30 martie 1866, Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a Principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I.
Locotenenţa Domnească din 1866 a fost un organism politico-administrativ menit să ocupe tronul României în mod provizoriu, constituit la 11 februarie 1866, ca urmare a abdicării forţate a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cei trei membri ai Locotenenţei au fost: Lascăr Catargiu, reprezentant al Moldovei şi al conservatorilor, generalul Nicolae Golescu, reprezentant al Ţării Româneşti şi al liberalilor și colonelul Nicolae Haralambie, reprezentant al armatei.
Noua conducere, într-o proclamaţie adresată ţării, se angaja să menţină cele patru puncte votate de naţiune şi de Divanurie ad-hoc: unirea, autonomia, principe străin, guvern constituţional.
În timpul Locotenenţei Domneşti a fiinţat şi un guvern provizoriu, sub conducerea lui Ion Ghica, cel care deţinea şi portofoliul afacerilor externe. Principala preocupare a Locotenenţei a fost găsirea cât mai grabnică a unui principe străin dispus să preia tronul României. De asemenea, a avut de respins mişcări separatiste, precum cea de la Iaşi din 3 aprilie 1866, organizată de elemente boiereşti şi sprijinită de forţe externe care doreau anularea Unirii din 1859. A fost al doilea astfel de organism din istoria modernă a României, după Locotenenţa Domnească din 1848.
”[…] Noi, autorizați de voința națională, conduși de datoria ce avem de a pune frâu tuturor intrigilor și uneltirilor, ce au de scop sugrumarea naționalității noastre, și siguri de astă dată că voința națiunii va fi încoronată de cea mai deplină izbândă, supunem la alegerea directă a națiunii ca domnitor pe Principele Carol Ludovic de Hohenzollern, ce va domni sub numele de Carol I.
Români, dorința voastră nestrămutată de a fi o națiune tare, lumina ce ați dobândit prin atâtea lungi și dureroase suferințe, prăpastia de la gura căreia ne-a depărtat actul de la 11 februarie și în care inamicii se silesc necontenit a ne prăvăli, ne dau credința că veți da în unanimitate coroana Principelui Carol I și veți face, astfel, ca peste puține zile, Europa întreagă să repete unanima noastră strigare: Trăiască România, una și nedespărțită!”
Sursa fragment document: Istoria României în texte, coordonator Bogdan Murgescu
