Acum 102 ani, pe 3 aprilie 1918 a luat fiinţă, la Iaşi, formaţiunea politică Liga Poporului, transformată doi ani mai târziu, în 1920, în Partidul Poporului, formațiune construită în jurul generalului Alexandru Averescu, eroul Primului Război Mondial. Formaţiunea politică devine, în 1920, primul partid din România întregită cu reprezentare naţională
Într-un moment dificil pentru România, regele Ferdinand îi încredinţează lui Averescu formarea unui guvern, care să încheie pacea cu Puterile Centrale. După îndelungi tratative, acesta reuşeşte să semneze doar preliminariile acestei păci, pe 20 februarie 1918, la Buftea, fiind înlocuit apoi în fruntea guvernului de filogermanul Alexandru Marghiloman.
Acesta este momentul în care Averescu decide ieşirea sa din armată şi începerea unei cariere politice, moment important în evoluţia imaginii publice a acestuia. Justificarea acestei decizii o face chiar el.
“Am intrat în viaţa politică împins de împrejurări:nici nu-mi trecea prin minte că într-o zi voi juca în ţara mea un rol politic, pe care evenimentele din urma războiului mi l-au rezervat [..] în mijlocul frământărilor de război, conştiinţa generală şi-a dat seama că răspunderea nenorocirilor prin care trecea se datorează mentalităţilor oamenilor care au avut destinele ţării în mâini, adică partidelor politice care au cârmuit ţara până la război. S-a născut atunci dorinţa neînfrânată de a se rupe cu trecutul şi a se porni pe o cale nouă în viaţa politică. Această dorinţă a fost generală. Privirile tuturor acelora care au fost luaţi de noul curent s-au îndreptat asupra mea. Am crezut că m-aş fi făcut vinovat de adevărata lipsă de iubire de ţară şi de neam a nu primi steagul ce mi se punea din senin în mână”.
Cum cetaţenii îşi doreau ceva nou în politica românească, iar Averescu era eroul Primului Razboi Mondial, partidul creat de acesta, Liga Poporului (din 1920, Partidul Poporului), s-a bucurat la început de o foarte mare popularitate, mai ales în rândul populaţiei din mediul rural. Constantin Argetoianu menţionează că, la auzul veştii că Averescu vine în satul lor, ţăranii “cădeau în genunchi, sărutau poalele mantalei albastre, dau din cap, oftau adânc şi şopteau:Ţine-l Doamne, ţine-l pentru mântuirea noastră”.
SURSA: Historia.ro
