Haralamb Zincă s-a stins din viață într-o zi de 24 decembrie (anul 2008), la București, fiind înmormântat la Cimitirul Evreiesc de lângă stația de metrou Eroii Revoluției.
Haralamb Zincă, pe numele său real Hary Isac Zilberman, s-a născut pe 4 iulie 1923, în Roman, și a trăit o viață străbătută de frământări, marcată de pasiunea pentru literatură și de confruntările cu realitatea istorică. Fiul unui evreu din nordul Moldovei, destinul său a fost conturat de învățătura primită și de tragediile unui secol zbuciumat. La doar 14 ani, începe să muncească, îmbinând viața de muncitor cu dorința arzătoare de a deveni scriitor. O compunere școlară, apreciată de dascălul său, îi va deschide calea unei cariere literare care avea să se confunde cu istoria tumultuoasă a acelor vremuri.
În 1940, odată cu refugierea în Basarabia, viața lui H. Zincă ia o turnură dramatică. Înrolat în armata rusă, participă la luptele din Lituania și Prusia, trăind pe pielea lui haosul războiului. Jurnalul de război devine o mărturie a unui conflict de proporții, în timp ce H. Zincă își află adevărata vocație de scriitor. După război, în anul 1945, revine în țară, unde devine bibliotecar și activist, însă adevărata sa cale literară se deschide în anii ’50. Debutează în 1950 cu nuvela „Primăvara”, un simbol al unei lumi în tranziție, iar în deceniile următoare publică lucrări ce reflectă idealurile și conflictele unui regim totalitar, dar și căutările unei identități personale.
Până la sfârșitul vieții sale, Haralamb Zincă va lăsa în urmă o zestre literară impresionantă, incluzând lucrări de non-ficțiune, volume documentaristice și spionaj, dar și romane polițiste, cu intrigi captivante și teme sociale din actualitatea momentului. Cel mai cunoscut dintre ele, „Moartea vine pe bandă de magnetofon”, este ecranizat în 1978, consolidându-i reputația de maestru al suspansului și al analizei psihologice. În paralel, H. Zincă își construiește o carieră de editor și critic literar, fiind activ în publicații precum „Tânărul scriitor” și „Luceafărul” și ajungând, în anul 1967, director al Casei Uniunii Scriitorilor.
Deși a fost apreciat pentru contribuțiile sale, în ultimii ani de viață, boala Alzheimer l-a cufundat în uitare, iar imaginea sa literară s-a estompat. Haralamb Zincă a trecut în neființă pe 24 decembrie 2008, lăsând în urmă o operă vastă și păstrându-și loc de cinste în istoria literaturii române.
Amintirea lui H. Zincă tresare în candele aprinse la Cimitirul Evreiesc de lângă stația de metrou Eroii Revoluției, acolo unde un nume de scriitor rămâne viu, amintind de un om al cuvântului și al luptei pentru adevăr. Fiul său, Andrei Zincă, regizor cunoscut în Statele Unite, continuă să poarte mai departe moștenirea unui tată care a trăit între cuvânt și istorie.