Una dintre cele mai frumoase excursii pe care le poţi face odată ajuns în Nordul Greciei este, fără îndoială, cea la Muntele Athos, capitala nedeclarată a ortodoxismului european şi în acelaşi timp, una dintre cele mai pitoreşti destinaţii ale bătrânului continent. Pentru a ajunge pe muntele sfânt ideal, trebuie să te îmbarci pe unul dintre feriboturile care efectuează excursii în Peninsula Kalitheia. E un drum destul de scurt, de maxim 2 ore, care îţi permite să admiri peisajele superbe ale peninsulei stâncoase, împodobită cu zeci de lăcaşuri de cult, întemeiate de-a lungul secolelor de diverse etnii de apartenenţă creştin ortodoxă. Vasul te duce până la Uranopolis, orăşelul aflat chiar la graniţa intrării în zona monahală, şi unde, pentru a intra, ai nevoie de un pass special. În general, excursiile de o zi nu îţi permit decât să te plimbi prin micul port, care poartă însă amprenta puternică a unei bogate vieţi spirituale, cu o tradiţie de secole. Suveniruri, iconiţe, terase pline de flori, străduţe liniştite şi în depărtare, dincolo de “vamă”, turle de mânăstiri şi biserici, care se întind până în extremitatea nordică a promontoriului. Pe străzi întâlneşti des călugări de diverse naţii, pregătiţi de urcuşul care îi va duce la destinaţie. Este o zi liniştită de primăvară târzie, plină de soare, o zi în care auzi valurile mării spărgânduse de stânci, zgomot care se împleteşte superb cu acordurile unei melodii vechi, un Lament milenar, transmis la radio, pe o terasă îndepărtată de locul în care te afli. Şi tocmai când vrei să te bucuri de ultimele minute petrecute la Uranopolis, sunetul mării şi acordurile melodiei sunt ucise de bârâitul unui motor de Jeep. Singura maşină care străbate străduţele portului este una de România… Doi preoţi “mioritici” coboară trufaşi, purtând ochelari de soare de marcă şi vorbind la telefoane scumpe (cu touch screen), şi păşind mândri spre graniţa care îi duce spre biserici. Încerc să mi-i imaginez scufundaţi ore întregi în rugăciune, fiecare într-una dintre chiliile aşezământului românesc, dar acesta este un exerciţiu de memorie care îmi trezeşte un zâmbet trist. Curând, plecăm de la Uranopolis iar Muntele Athos este înghiţit treptat de orizont, până devine un simplu punct în zare. Pe puntea vasului, turiştii se strâng în jurul unui dansator care sparge farfurii pe rimurile unei melodii tradiţionale, dar eu parcă mai aud sunetele clopotelor ce îi cheamă pe călugări la slujba de seară. Sper ca cei doi preoţi români să nu uite să îşi închidă mobilele, atunci când intră în biserică…