Numele aşezării tulcene vine din unirea cuvintelor Luncă şi viţă, descriind superb meleagurile pline de viţă de vie crescută atât de aproape de malul bătrânului fluviu Dunărea. Povestea spune că aici, în aceste locuri, s-ar afla o comoară, ascunsă în pământ acum sute de ani. Toţi vorbesc despre existenţa ei, vestea i-a fost purtată din moşi-strămoşi şi niciun localnic nu se îndoieşte că ar putea fi doar o simplă legendă. Comoara există, este uriaşă, numai că nimeni nu i-a dat de urmă, încă… Aşa spun bătrânii locului… Mai zice lumea că ar fi monede turceşti, ascunse de doi otomani pe la 1594, atunci când în Dobrogea venise cu armată marele Mihai Viteazul. De frica domnitorului, cei doi turci bogaţi care aveau moşii în zona Luncaviţa ar fi ascuns sute de monede de argint şi de aur, pe la poalele vreunei coline sau poate în pădure… Otomanii au fugit apoi dar nu au mai apucat să se întoarcă şi să îşi recupereze comoara… S-au prăpădit pe la Stanbul, în timp ce aşteptau veşti despre războiul cu românii. Aşa se spune că a rămas ascunsă comoara lor. De sute de ani, lumea caută tezaurul, fără să-i dea de urmă… Poate monedele acelea îşi au voinţa lor şi nu vor să iasă la lumină… Stau ascunse în străfundurile pământului, aşteptându-şi cu încăpăţânare stăpânii pierduţi…
Bibliografie – Analele Dobrogei serie veche, comunaluncavita.ro
[codepeople-post-map]
