vineri, martie 29, 2024
Methamorphosis, cea mai veche biserică din Constanţa

Pe strada Mircea cel Bătrân, cum cobori dinspre Ferdinand spre Piaţa Ovidius, se găseşte un monument istoric deosebit al ubei noastre. Este biserica greacă Methamorphosis (Schimbarea la faţă), cel mai vechi lăcaş de cult creştin ridicat în bătrâna cetate a Tomisului. Povestea acestui monument istoric a început în anul 1862. Comunitatea elenă din Constanţa avea deja o mică biserică de lemn dar visa la construirea unui lăcaş de cult mai încăpător şi mai impozant.

Arhimandritul Philippos Tzoulatis din Kefalonia a demarat o colectă pentru a aduna banii necesari şi a înfiinţat o Epitropie compusă din opt membri care să se ocupe de obţinerea fondurilor. Nu banii erau însă problema, ci aprobarea pe care trebuia să o dea sultanul Abdul Aziz, căci Dobrogea se afla încă sub dominaţie otomană. Grecii din Constanţa îi cer voie să ridice o biserică, solicită un teren anume şi doresc să construiască şi o Şcoală şi un Spital.

Înaltul Padişah realizează cât de importantă este cererea unor comercianţi care aduceau Înaltei Porţi mari beneficii şi aprobă solicitarea comunităţii elene, printr-un firman împărătesc memorabil: “În apropierea locului de rugăciune pe care îl au deja în posesia lor helenii supuşi împărăţiei mele există un teren viran de 3380 de coţi pe care sus-numiţii mi l-au cerut pentru a li se face danie. Drept pentru care, dat-am cuvenită graţie sau har şi consimţământ prin acest înalt decret”.

Abdul Aziz dă şi un ordin inedit autorităţilor din Constanţa, într-o perioadă în care corupţia era la ea acasă în aparatul administrativ otoman: “Voi, prefect, subprefect, naid, muftii şi ceilalţi veţi ceda terenul mai sus arătat pentru a se clădi pe el Biserica, Spitalul şi Şcoala. Şi nimeni să nu aducă nicio piedică sau vreo oprelişte şi să nu îngăduiţi nimănui să ceară sau să primească vreun argint, piastru sau vreo para”. Biserica din marmură albă de Grecia a fost construită între 1865 şi 1867 (unele surse – 1863-1865), după planurile arhitectului Ioan Theoharidis iar pe faţada edificiului a fost trecut anul 1868. Era simplă, fără clopotniţă, întrucât otomanii nu acceptau ca vreo clădire creştină să fie mai înaltă decât moscheile lor.

Ani buni, Metamorphosis a fost singura biseră de rit creştin din Constanţa, aici fiind oficiate toate slujbele religioase cu diverse ocazii(cea catolică s-a construit în 1872, cea armeană în 1880 iar cea românească în 1895). În 1878, după alipirea Dobrogei la România, aici la Biserica Greacă a participat la o slujbă şi regele Carol I. Cu o vechime de peste un veac şi jumătate, Biserica Greacă este şi astăzi un foarte important lăcaş de cult al Dobrogei şi un monument istoric impresionant, a cărui vizitare nu trebuie ratată…

bibliografie – comunitatea elenă Elpis Constanţa

sursă foto – Viorel Ştefan Georgescu

Tag-uri: , , , , , ,

Articole Interesante

Nu sunt alte articole.

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate