Geamia din Babadag, Ali Gazi Paşa şi izvorul sfânt

Unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult musulmane din Dobrogea este, fără doar şi poate, geamia din centrul localităţii tulcene. Legenda spune că, în timpul războaielor cu ruşii, venit în zonă împreună cu o armată otomană, generalul turc Ali Gazi s-a oprit în Babadag şi şi-a spălat mâinile şi faţa la micul izvor natural, cunoscut azi sub numele de Cişmeaua Kalaigi (loc preferat de pelerini). Fermecat de frumuseţea locului, paşa s-a decis să construiască aici o geamie fără de seamăn, unde să se oprească toţi musulmanii dobrogeni şi nu numai. Din banii generalului s-a construit astfel Geamia care îi poartă numele şi care a fost finalizată în anul 1610.

Pentru că iubea mult Babadagul, Gazi Ali Paşa a vrut să îşi aibă mormântul chiar aici, lăsând acest mesaj în testamentul său, cu puţin timp înainte de decesul survenit în 1620. Mormântul său din curtea geamiei poate fi vizitat şi astăzi, de către cei care vin să vadă geamia impresionantă, cu minaretul de 21 de metri înălţime. În anii 90, tot în incinta lăcaşului de cult arheologii au descoperit un caravanserai, un han, una dintre cele opt proprietăţi pe care Ali Paşa le-a lăsat prin testament geamiei din Babadag. Geamia generalului turc şi toate celelalte obiective din incinta lăcaşului merită să fie vizitate de orice turist aflat în peregrinări dobrogene…

Sursă foto – primăriababadag.ro

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate