Balada Badiului, haiducul de pe Dunăre

Un cântec haiducesc extrem de frumos ne spune povestea viteazului Badiu, un român care în urmă cu mai bine de 300 de ani se împotrivea cu strășnicie împotriva stăpânirii otomane din Dobrogea. După ce Badiul făcuse numeroase fapte de vitejie, turcii decid să îl pedepsească, odată pentru totdeauna.

O oaste importantă pornește așadar la drum, în căutarea rumânului: „Pe luciul Dunării… iaca se zărea plutind, cu lopețile vâslind, Un caic mare bogat, cu postav roș îmbrăcat, Da-n caic cine mi-era, Era căpitan Pașa”. Povestea ne spune că turcii debarcă chiar în satul Badiului și prinzându-l pe acesta singur acasă, doar cu soața sa, îl atacă în număr mare. Chiar dacă sorții sunt împotriva lui, Badiul decide să se lupte cu întreaga oaste: „Badiul singur se lupta, Chiar în sânge se scălda”. Românul doboară numeroși dușmani, dar puterea îi slăbește și cade în cele din urmă prizonier („Turcii mi-l prindeau și mi-l legau”). Viteazul legat fedeleș îi spune soției să scoată comoara ascunsă și să o arunce pe podeaua casei. Diversiunea nu aduce efectul dorit: „Turcii după bani se tăvăleau, dar nici pe Badiu nu-l slăbeau”.

Atunci viteazul mai apucă să îi spună Bădulesei să meargă după ajutor „du-te-n casa Marcului, frățiorul Bădiului (n.r.într-o versiune a baladei, acesta apare sub numele de Neculce), dă-i de știre, că mă aflu la pieire”. Femeia își anunță cumnatul, iar acesta strânge o ceată de tineri viteji și îi atacă pe turci. Marcu își eliberează fratele și apoi „amândoi turbat răcneau, vârtej de moarte făceau și pe turci mi-i doborau”. Românii câștigă lupta, iar pașa abia reușește să fugă la caicul său, plecând cu coada între pricioare de pe tărâmul haiducilor creștini. Cât despre Badiu și a sa ceată de viteji, nimeni nu mai spune ce soartă au avut în anii ce urmară acestei întâmplări. Poate că au trăit în liniște, acolo, lângă luciul Dunării, în satul în care turcii nu au mai îndrăznit niciodată să mai vină…

[codepeople-post-map]

surse -Alexandru Florea – Folclor dobrogean (baladă culeasă în 1959 din satul tulcean Dorobanțu; Vasile Alecsandri – Badiul)
sursă foto – greenly.ro

Tag-uri: , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate