Cheile Dobrogei – Peştera Craniilor

Cheile Dobrogei reprezintă, atât pentru constănţeni, cât şi pentru turiştii din toată ţara, una dintre destinaţiile preferate în timpul sezonului cald. De-o parte şi de alta a şoselei care merge spre satul Cheia, în fiecare zi de vară, turiştii iau cu asalt pajiştea de la baza dealurilor, fac grătare şi “inspectează” zona. Grotele şi peşterile din zonă poartă din cauza unora dintre aceste persoane “mărci” moderne, inscripţii stupide, desene grafiti, mesaje de amor sau urme de grătare în interior, care au distrus vestigii care dăinuiseră în acele locuri, timp de mai bine de două milenii.

Din fericire, există şi locuri care nu au atras atenţia “vandalilor”, iar printre acestease numără o mică grotă, cu o poveste extrem de interesantă.

Este Peştera Craniilor (sau Peştera X) cum au numit-o arheologii şi care se află chiar în centrul Cheilor, la doar câteva zeci de metri de drumul naţional. În 2009 aici au fost descoperite osemintele unei femei adulte, datând din epoca -romano-bizantină, sec.V-VI, fapt ceea ce a atras atenţia arheologilor din Constanţa. 2010 a fost însă anul marii descoperiri: chiar la intrarea în mica grotă a fost identificată o groapă rituală, care conţinea oase umane. Era corpul fără cap al unui adult necunoscut, aşezat într-o poziţie foarte flexată, cu genunchii în dreptul claviculei. Craniul se afla în imediata apropiere.

Specialiştii au concluzionat că era vorba despre un sarcificiu: omul fusese decapitat şi apoi legat strâns. Pe acelaşi nivel de săpătură au fost găsite fragmente de ceramică din secolele V-IV î.H, graţie cărora s-a putut stabili data decesului violent. Ulterior, s-au mai găsit dovezi de sacrificii umane, datând din aceeaşi perioadă, o vreme în care Cheile Dobrogei erau populate masiv de triburi getice, care se rugau Marelui Zeu Zamolxe. Dovezile adunate la Peştera X demonstrează că în acele locuri se făceau sarcificii rituale, poate, aşa cum scria Strabon, geţii trimiţând periodic mesageri către divinităţile în care credeau. O altă teorie leagă peștera Craniilor de triburi ale sciților care sacrificau prizonierii de război.

Interesant este că întreaga zonă din jurul Peşterei Craniilor pare să fi fost în antichitate un perimetru ritualic, fiind practic un platou înălţat artificial şi străjuit de blocuri uriaşe de piatră, care în mod miraculos, s-au desprind din munte şi s-au aliniat cuminţi într-o ordine geometrică dreptunghiulară, de o perfecţiune aproape perfectă. Pe vremuri Peştera Craniilor era mult mai largă dar cu timpul a suferit surpături repetate. Cercetările viitoare ar putea aduce însă noi dovezi ale acestor ritualuri sângeroase, legând crâmpeiele unor poveşti getice vechi de mai bine de 2400 de ani.

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate