Leuce – Insula Albă a eroului Ahile

Pe vremea când Marea Neagră era numită Axeinos (neprimitoare), grecii miletieni din Origame, Histria şi Tomis aveau o legendă la care ţineau foarte mult. Era mitul Insulei Albe, Leuce, unde se spunea că a fost înmormântat eroul războiului troian – Ahile (Achille).

insula Serpilor-Leuce

Un scriitor antic, Arctinus din Milet scria că tot aici a fost adus şi trupul lui Patrocle, bunul prieten al lui Ahile, ucis de Hector la Troia.

Potrivit unei alte variante a legendei, aici, pe Insula Albă, Ahile a fost trezit la viaţă de către zei şi a trăit următoarele milenii alături de Frumoasa Elena, pe care în secret o iubise în timpul Războiului Troian. Dincolo de mit, se ştie însă că navigatorii greci mai numeau insula şi Makaron (A fericiţilor), imaginându-şi aici o lume paradisiacă, în care sufletele morţilor se puteau odihni în linişte şi armonie. Despre acest tărâm au scris marii oameni ai antichităţii, de la istorici precum Strabon sau Ptolemeu şi până la nemuritorul poet Ovidius, exilat nu foarte departe, la Tomis.

insula Serpilor - Leuce

Datorită legendei lui Ahile, Insula Leuce a devenit în acele vremuri un mare loc de pelerinaj. Este cert faptul că aici a fost ridicat un templu impresionant dedicat lui Ahile Pontarhes, protector al marinarilor. Exista și un port de escală folosit adesea de corăbiile comerciale. În secolul IV î.H, un decret al cetăţii Olbia Pontica (azi în Ucraina) menţiona că toţi locuitorii oraşului trebuie să apere Insula Albă şi să îi alunge pe piraţii, care începuseră să îşi facă veacul în acea zonă. În 1823, un căpitan rus pe nume Kritzki a descoperit ruinele templului lui Ahile Pontarhes. Era vorba de un edificiu pătrat, fiecare latură măsurând 30 de metri. Se vorbeşte despre întocmirea unor planuri care demonstrează că era vorba de un templu maiestuos şi superb decorat.

Din păcate, din 1944 când a fost luată cu forţa României de către URSS, Insula Şerpilor (acum aparţine Ucrainei) nu a mai putut fi cercetată de arheologii români.

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate